Aurelian (270-275) a retras oficial administraţia romană din Dacia Traiana, reorganizând o nouă provincie romană Dacia Aureliana în sudul Dunării, cu capitala Serdica. Teritoriul vechiului regat Dacic făcea parte din regatul Goţilor, până când aceştia au devenit confederaţi ai Hunilor Europeni la sfârşitul secolului IV. După dezintegrarea Imperiului Hunilor în 453, Transilvania a rămas sub controlul Gepizilor şi apoi al Avarilor, Sârbii şi Croaţii străbătând teritoriul României în drumul lor spre Sudul Dunării. Uzii, Pecenegii şi Cumanii au fost menţionaţi în documentele vremii în Valahia şi Moldova până în secolul XIII. Denumirea de Valah apare în cronicile vremii începând din secolul IX, acest fapt constituind sursa unei dezbateri în privinţa Originii Românilor.
Unii istorici au afirmat că românii nu sunt de fapt descendenţi ai dacilor romanizaţi şi că au venit de la sudul Dunării colonizând teritoriul de astăzi al României. Pentru detalii despre această dezbatere, vezi Originile românilor.
Statele române timpurii s-au format în secolul XI, incluzând Al II-lea Imperiu Bulgar (care era format din teritoriile de astăzi ale României şi Bulgariei), condus de dinastia Asen, şi alte câteva mici state în Transilvania care au fost cucerite de către Regatul Ungariei.
Abia din secolul XIII documentele istorice oferă mai multe informaţii despre principatele Moldovei şi Valahiei. Transilvania intra în sfera de influenţă a Catolicismului, reprezentat prin Regatul Ungariei -devenit din 1300 posesiune a caselor de Anjou, de Habsburg şi a Imperiului German- şi de Ordinul Teutonic.
La sfârşitul secolului XIV Imperiul Otoman îşi consolidează influenţa în sudul Dunării. Teritoriul acestuia se măreşte rapid. În 1453 enclava Constantinopolului este cucerită, iar în 1526 după dezastrul armatelor Regatului Ungariei la Mohacs, întreaga Peninsulă Balcanică şi mare parte din Ungaria au devenit paşalâcuri ale Imperiului Otoman. Moldova şi Valahia au rămas Principate autonome sub suzeranitate otomană, alături de Transilvania care devine Principat, până atunci fiind un Guvernorat al Regatului Ungariei Jagiellone.
Anul 1600 a adus prima unificare a celor trei principate de către Banul Olteniei, Principele Valahiei Mihai Viteazul. Unirea nu a durat: Mihai a fost ucis la doar un an de la aceasta, de către soldaţii ofiţerului de armată habsburg, Giorgio Basta.
La sfârşitul secolului XVII, după înfrângerea turcilor, Transilvania a devenit parte din Imperiul Habsburgic. Austriecii şi-au extins continuu imperiul: În 1718 o mare parte din Ţara Românească, numită Oltenia, a fost incorporată în Imperiul Habsburgic şi a fost recuperata în 1735.
Moldova de peste Prut a avut de asemenea o istorie complexă în această perioadă. În 1775 Imperiul Austriac a ocupat partea de nord-vest a Moldovei, ce avea să fie numită mai târziu Bucovina. În 1812, Rusia a ocupat partea de est a principatului, numită mai apoi Bessarabia.
Vezi şi:
- Listă de domnitori valahi (până în 1859)
- Listă de domnitori moldoveni (până în 1859)
- Listă de domnitori transilvăneni (până în 1918)
Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Statele medievale româneşti. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă. |