Sfârşitul celui de-al doilea razboi mondial a însemnat începerea Războiului Rece între URSS şi SUA, război care s-a încheiat prin prăbuşirea comunismului în întreaga Europă de Est în 1989. Prin atitudinea sa împotriva Invadării Cehoslovaciei din 1968, Ceauşescu a obţinut un statut deosebit în această confruntare între URSS si SUA, evoluând într-un dictator absolut, acaparând pârghiile administrative ale Romaniei pentru el şi membrii familiei sale, dar izolându-se pe plan internaţional. Astfel, când in 1989 (prin înţelegerea de la Yalta dintre URSS şi SUA), URSS şi-a retras sprijinul pentru liderii comunişti din Europa de Est, Ceauşescu nu a înţeles momentul istoric, agravând situaţia României, care a experimentat cea mai violentă schimbare de regim din 1989 dintre toate ţările Europei de Est.
Evenimentele de pe parcursul săptămânii 16-22 decembrie 1989 cunoscute ca Revoluţia din 1989 au adus sfârşitul Comunismului în România, şi moartea lui Ceauşescu şi a soţiei sale pe 25 decembrie 1989. În jur de 1.500 de persoane au murit de asemenea în luptele de stradă confuze din Bucureşti, Timisoara şi alte oraşe, între 16-22 decembrie 1989. Un membru al PCR marginalizat de către Ceausescu în anii '80, Ion Iliescu s-a impus ca o figura cheie a FSN, care a preluat în Bucureşti pârghiile administrative ale Romaniei şi a proclamat restaurarea democraţiei şi a libertăţii. Partidul Comunist Român a fost scos în afara legii, şi cele mai nepopulare măsuri ale lui Ceauşescu au fost anulate.
Alegeri prezidenţiale şi parlamentare au avut loc pe 20 mai 1990. Concurând cu partidele istorice, Partidul Naţional Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, Iliescu a obţinut 85% din totalul voturilor exprimate. FSN a primit astfel, două treimi din locurile din Parlament şi prim-ministru a fost desemnat Petre Roman, un profesor universitar, o figură a Revoluţiei, acesta iniţiind câteva reforme pentru piaţa liberă.
România după momentul iunie 1990[]
Nemulţumiţi de menţinerea influenţelor vechilor structuri din era Ceauşescu, manifestanţi anti-comunişti au început să demonstreze în Piaţa Universităţii în Aprilie 1990. Apoi, după sosirea minerilor din Valea Jiului în Bucureşti şi dispersarea "golanilor" din Piaţa Universităţii în 13-15 iunie 1990, preşedintele Iliescu le-a mulţumit public acestora, alimentând astfel zvonurile despre implicarea puterii în venirea minerilor în Bucureşti. Minerii au atacat de asemenea sediile de partid şi casele liderilor opoziţiei. Guvernul Roman va demisiona în septembrie 1991, atunci când minerii s-au întors în Bucureşti pentru a cere salarii mai mari şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Un tehnocrat, Theodor Stolojan, a fost numit la conducerea unui guvern interimar până la organizarea unor noi alegeri.
Parlamentul supune referendumului o nouă Constituţie democratică, aprobată prin referendum naţional în Decembrie 1991. Cel mai mare partid de până atunci FSN s-a scindat în două grupuri, conduse de Ion Iliescu (FDSN) pe de-o parte, şi de Petre Roman (FSN), pe de altă parte în martie 1992; partidul lui Roman va adopta numele Partidul Democrat (PD). Alegerile naţionale septembrie 1992 s-au soldat cu victoria preşedintelui Iliescu, şi a partidului său FDSN, cu o majoritate substanţială. Cu sprijinul parlamentar al noilor partide naţionaliste PUNR şi PRM, şi al foştilor comunişti ce au format partidul PSM, un guvern tehnocrat s-a format în Noiembrie 1992, sub conducerea unui nou prim-ministru, şi anume Nicolae Văcăroiu, economist de formaţie. FSDN-ul devine Partidul Democraţiei Sociale din Romania (PDSR) în iulie 1993. Primul-ministru Văcăroiu a guvernat în coaliţie cu trei partide minore, care de altfel au şi abandonat coaliţia până la algerile din noiembrie 1996. A fost o perioadă tulbure a istoriei României, presărată cu numeroase scandaluri cum ar fi căderea jocurilor piramidale de tipul Caritas-ului.
1996-2000[]
Emil Constantinescu, reprezentând Convenţia Democrată Română (CDR) a învins preşedintele în exerciţiu, Ion Iliescu,ilea tur al alegerilor, înlocuind-ul astfel la conducerea statului. PDSR-ul, deşi a câştigat cel mai mare număr de locuri în Parlament, a pierdut totuşi puterea pentru că partidele constituente a CDR şi-au unit forţele cu Partidul Democrat, Partidul Naţional Liberal, şi Uniunea Democrată Maghiară din România(UDMR) pentru a forma o coaliţie de centru care să formeze o majoritate de 60% şi să conducă astfel ţara. Victor Ciorbea a fost numit Prim-ministru, punându-se şi bazele aderării la NATO şi UE. Ciorbea rămâne la conducerea Guvernului până în martie 1998, când a fost înlocuit de Radu Vasile. Reprezentând unul din partidele istorice (PNTCD),Radu Vasile se va confrunta cu una din cele mai importante crize de subminare a autorităţii statale a României, în urma manifestaţiilor minerilor conduşi de Miron Cozma.
Mai apoi în urma unor neînţelegeri în coaliţie, în urma cărora reforma a bătut pasul pe loc, Radu Vasile a fost şi el înlocuit de Mugur Isărescu, un tehnocrat care era şi guvernatorul Băncii Naţionale, în timpul căruia s-a înregistrat prima creştere economică de după revoluţie.
În timpul acestei guvenări s-au făcut numeroase reforme, dar dezvoltarea României a fost mult sub aşteptări în principal datorită tergivesării reformelor din cauza neînţelegerilor din coaliţie, formată din multe partide.
2000-2004[]
În alegerile din 2000, coaliţia plăteşte preţul tărăgănărilor în aplicarea reformelor şi numeroaselor certuri din sânul coaliţiei şi pierde în faţa lui Ion Iliescu şi a partidului său PSD. Primul ministru a fost numit Adrian Năstase, iar guvernarea PSD, deşi a dus la integrarea României în NATO şi a încheiat negocierile pentru integrarea în Uniunea Europeană a suferit din cauza numeroaselor scandaluri de corupţie. Uniunea Europeană şi-a declarat sprijinul pentru aderarea în 2007 a României la structurile sale, dar a şi condiţionat aderarea de numeroase reforme economice.
Pe 28 noiembrie 2004 au avut loc alegeri, umbrite de acuzaţiile de fraudă (nedovedite) lansate de opoziţie şi de unii observatori independenţi si care au fost respinse de observatorii OSCE. La scrutinul din 28 noiembrie 2004, candidatul PSD la preşedinţia României, Adrian Năstase, a obţinut un număr de 4.278864 voturi (40.94%) în timp ce principalul contracandidat, Traian Băsescu, susţinut de Alianţa D.A. a fost votat de 3.545.236 de alegători (33.92%). La cel de-al doilea scrutin, din 12 decembrie 2004, lucrurile s-au inversat. Traian Băsescu a obţinut 5.126.794 de voturi (51.23%) iar Adrian Năstase a fost votat de 4.881.520 de cetăţeni români cu drept de vot.
2007-...[]
La 1 ianuarie 2007 România împreună cu Bulgaria intră în Uniunea Europeană şi devine membru oficial al acestei organizaţii.
|
Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: România după 1989. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă. |