Fișier:Broom icon.svg | În cazul în care nu se vor aduce îmbunătăţiri substanţiale, articolul poate fi şters în termen de trei luni de la data etichetării. |
Mihai Viteazul | ||
---|---|---|
Domnitor al Ţării Româneşti Domnitor al Moldovei Principe al Transilvaniei | ||
Mihai Viteazul. Tablou de Mişu Popp | ||
Domnie | 1593 - 1601 (Ţ. Rom.) 1599 - 1600 (Trans.) 1600 (Mold.) | |
Născut | 1558, Drăgoeşti, Vâlcea | |
Decedat | 9 august 1601 | |
Turda | ||
Predecesor | Alexandru cel Rău (Ţ. Rom.) Andrei Báthori (Trans.) Ieremia Movilă (Mold.) | |
Succesor | Radu Mihnea (Ţ. Rom.) Ştefan Bocskay (Trans.) Ieremia Movilă (Mold.) | |
Căsătorit cu | Doamna Stanca | |
Urmaşi | Nicolae Pătraşcu Domniţa Florica | |
Tată | Pătraşcu cel Bun | |
Mamă | Teodora Cantacuzino |
Mihai Viteazul (n. 1558, Drăgoeşti, Vâlcea- 9 august 1601, Turda), este una din cele mai marcante personalităţi ale istoriei româneşti. A fost ban de Mehedinţi, stolnic domnesc şi ban al Craiovei, apoi domnitor al Ţării Româneşti şi, pentru o scurtă perioadă în 1600, conducător al tuturor celor trei ţări ce urmau să formeze România de astăzi: Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. Din acest motiv, el este considerat de istoriografia românească primul unificator al poporului român şi erou naţional.
Descendenţă, importanţă în istoria românilor[]
Vechi documente istorice, aflate în custodia Academiei Române, precum şi specificaţiile din Condica episcopiei Râmnicului, atesta că Mihai Viteazul s-a născut la Drăgoeşti, localitate aflată pe partea stângă a Oltului, judeţul Vâlcea. Aceleaşi surse mai specifică faptul că la Proieni, pe Valea Oltului, într-o veche biserică ortodoxă s-a cununat cu Doamna Stanca. Potrivit istoricilor, ar fi fost fiul nelegitim al domnitorului Pătraşcu cel Bun, iar după alţii, ar fi fost fiul lui Pârvu Buzescu, tatăl fraţilor Buzeşti. Mama sa, numită Teodora, a făcut parte din familia Cantacuzinilor, soră cu Iane Cantacuzino. Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 - 1601), Transilvania (1599 - 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima dată unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de cel al României de astăzi, fiind perceput de mulţi români ca unul dintre cei mai importanţi eroi naţionali.
Ascensiunea politică[]
La sfârşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului Constantinopolului, dar şi al otomanilor, a devenit voievod al Ţării Româneşti, efectiv de pe 11 octombrie.
Aderă la "Liga Sfântă" creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial făceau parte Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii). Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două state româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Aron Vodă, domnul Moldovei semnează un tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.
Campania antiotomană[]
Victoriile împotriva Imperiului otoman[]
Aderarea Ţării Româneşti la "Liga Sfântă" a condus la izbucnirea (13 noiembrie 1594) unei revolte antiotomane soldată cu suprimarea creditorilor levantini şi a întregii garnizoane otomane staţionată în Bucureşti. Pe acest fundal, Mihai porneşte o ofensivă generală împotriva Înaltei Porţi, atacând cetăţile turceşti de pe ambele părţi ale Dunării (Giurgiu, Hârşova, Silistra ş.a.). Urmează o serie de victorii împotriva tătarilor şi turcilor (Putineiu, Stăneşti şi Şerpăteşti) culminată cu incendierea Rusciukului. După modelul victorios al lui Mihai, Aron Vodă porneşte o campanie similară. Datorită recunoaşterii ca suzeran a lui Sigismund Bathory de către Aron Vodă şi succesorul său, Răzvan Ştefan, Mihai trimite o delegaţie de boieri la Alba Iulia pentru a reglementa diplomatic relaţiile munteano-transilvănene. Nerespectând porunca domnitorului, delegaţia de boieri condusă de mitropolitul Eftimie semnează un tratat cu Bathory prin care Mihai devenea locţiitorul acestuia pe propriul său tron. Puterea revenea astfel Sfatului Domnesc alcătuit din 12 boieri de rang înalt. Comandând o armată de cca. 16.000 de ostaşi, la care se adăugau cei 7.000 de transilvăneni conduşi de Albert Kiraly, Mihai Viteazul obţine victoria la Călugăreni - 13/23 august 1595 (evocată în mod strălucit în poemul "Paşa Hassan" de George Coşbuc). Contraofensiva otomană îl forţează să se retragă în munţi, aşteptând sprijinul lui Sigismund Bathory. Între timp, Ştefan Răzvan este înlocuit de pe tronul Moldovei cu Ieremia Movilă, domn fidel polonezilor. Mihai Viteazul începe (cu sprijin transilvănean şi moldovean) eliberarea oraşelor Târgovişte (5-8 octombrie 1595), Bucureşti (12 octombrie 1595) şi Giurgiu (15-20 octombrie 1595).
În 1594 şi în anii următori Mihai Viteazul a condus o campanie militară în sudul Dunării, cucerind cetăţile Isaccea, Măcin, Cernavodă, Rasgrad, Babadag, Târgul de Floci, Silistra şi chiar Rusciuc, Şiştova, Nicopole şi Vidin. Potrivit istoricului Nicolae Iorga[1], călăreţii lui Mihai Viteazul ajunseseră până la Adrianopole în est şi Plevna în vest. Această acţiune a fost coroborată cu cea a voievodului moldovean Aron Tiranul care a readus sub stăpânirea sa Bugeacul, în aceeaşi perioadă. În 1601 Mihai Viteazul a preluat aceste teritorii o dată cu instalarea sa pe tronul Moldovei, astfel încât Dobrogea şi gurile Dunării s-au aflat sub stăpânirea sa până la moarte.
Întreaga creştinătate balcanică l-a privit ca pe un eliberator, iar după moartea sa, în hârtiile găsite sub pernă, s-a aflat o scrisoare în care aceşti creştini îl numeau „Steaua lor răsăriteană”.
Negocierile de pace cu Înalta Poartă[]
Pierderile suferite în urma campaniilor antiotomane, precum şi dezastrele provocate de ostaşii sultanului, au adus Ţara Românească la o stare critică din punct de vedere financiar. Cu visteria golită, Mihai se vede silit să aplice o soluţie pe cât de nepopulară, pe atât de vitală supravieţuirii statale: "aşezământul" sau "legarea ţăranilor de glie" prin care rumânii (ţăranii fără pământ din Valahia) erau siliţi să rămână pe moşia pe care se aflau î
Unirea Ţărilor Române[]
Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de Sfânta Alianţă. În Transilvania, Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory (deasemenea înclinat către politica polonă). În această situaţie, unitatea militară a ţărilor române se diminuează iar Mihai Viteazul, pus în faţa destrămării coaliţiei antiotomane, decide aplicarea "planului dacic", în speţă Unirea celor trei ţări române[necesită citare]. În iulie 1599 trimite o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale. Primind un răspuns favorabil, la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău, şi după victoria asupra lui Andrei Bathory (Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599,primind cheile fortăreţei de la episcopul Napragy. În mai 1600, Mihai Viteazul îl alungă de pe tronul Moldovei pe Ieremia Movilă, învingându-l la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române. Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei".
Consolidarea Unirii[]
Pentru a consolida Unirea, Mihai ia o serie de măsuri:
- adoptă aceeaşi stemă pentru toate teritoriile
- construieşte o biserică ortodoxă la Alba Iulia
- acordă anumite înlesniri preoţilor şi iobagilor români [necesită citare]
- numeşte ca mitropolit al Transilvaniei pe Ion de la Prislop.
Sfârşitul domniei[]
Destrămarea Unirii[]
Contextul internaţional era complet nefavorabil Unirii. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Ţara Românească. Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn. Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion.
Moartea lui Mihai Viteazul[]
Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul nu putea fi de acord. Din ordinul său, în 9/10 august 1601, la 3 km sud de Turda, Mihai Viteazul este ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mânăstirea Dealu, lângă Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: "Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Ţării Româneşti şi Ardealului şi Moldovei."
Portrete[]
Au rămas mai multe portrete înfăţişându-l pe Mihai Viteazul, unele contemporane, altele postume. Într-o ipostază mai tânără este prezentat la mănăstirea Căluiul, apoi şi la Biserica Domnească din Târgovişte. Ambele prezintă costumul domnesc în întregime. În 1598 Ioan Orlandi a executat o gravură a lui Mihai Viteazul aflat la Nicopole. El este pleşuv, slab şi ferm, îmbrăcat într-o platoşă şi acoperit de o blană miţoasă. În mâna dreapţă ţine un baston de comandant, iar mâna stângă şi-o ţine sprijinită pe sabia terminată cu un cap de lup. În fundalul gravurii se vede bătălia şi stema cetăţii Nicopole, iar dedesubt apare inscripţia „Michel Vaivoda della Vallachia, il qvale prese la cità di Nicopoli nella Bvlgaria l'anno 1598”[2].
În ziua de 23 februarie 1601 Mihai Viteazul ajunge în Praga, la curtea împăratului Rudolf al II-lea. Primit cu entuziasm - după cum relatează H. Ortelius - i se realizează un portret în aramă de către gravorul curţii, Egidius Sadeler. Acesta este cel mai cunoscut portret al domnitorului român, fiind răspândit în numeroase copii. Inscripţia circulară spune „Michael Waivoda Walachiae Transalpinae, utraque fortuna insignis et in utraque eadem virtute, aet. XLIII”, iar versurile-dedicaţie: „Tanti facit nomen Christi, Maiestatem Caesaris, / Rempublicam christianam et Ecclesiae sub Pontifice Maximo concordiam sue”, adică „Atât de mult iubeşte pe Hristos şi Împărăţia creştină şi unirea Bisericii sub Papă” [3]. Aproape două secole şi jumătate mai târziu, în 1847, Nicolae Bălcescu şi A. G. Golescu redescoperă acest portret, împreună cu alte cinci ale aceluiaşi, la cabinetul de stampe al bibliotecii regale din Paris[4]. „Cându vezurămu pe cellu de allu siésselé strigarămu de o dată: Acesta este [...] Fizionomia principelui respunde întocmai închipuirii celloru ce au studiatu caracterulu acestui bărbatu extraordinariu. [...] Otărârămu în dată a ne desierta uşiórele nóstre pungi...” pentru a comanda o copie după acest portret, spre a da „în admirare românilor” adevărata înfăţişare a voievodului[5].
După moartea lui Mihai Viteazul au fost executate mai multe portrete ale acestuia, printre care unul în 1601 ce îl prezintă cu o căciulă şi o mantie de blană, sub care scrie „Michael Weyvodt aus der Walachey, occubuit XVIII Aug. a. MDCI”, precum şi altele inspirate după cel al lui Sadeler. O dată, Mihai Viteazul este prezentat ca fiind Gheorghe Ştefan, domnul Moldovei.
De la Mihai Viteazul au rămas şi două criptoportrete, ambele realizate de către Franz Francken II. Într-unul dintre ele, aflat la muzeul Prado din Madrid, apare ca Irod, având căciula transformată în turban şi lanţul şi medalia dăruite de împăratul german. În celălalt, mai cunoscut, aflat la Kunsthistorisches Museum din Viena, apare alături de fiica sa Florica într-o reprezentare a alaiului lui Cresus (împăratul Rudolf al II-lea). Aici pot fi văzute întregile costume ale lui Mihai şi ale fiicei sale la curtea pragheză.
Mihai Viteazul mai apare şi în gravuri din secolele XVI-XVII ce prezintă momentul uciderii sale, însă de cele mai multe ori are o înfăţişare închipuită.
O serie de tablouri cu Mihai Viteazul au fost pictate în secolele XIX-XX de artişti precum Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman, Mişu Popp sau Constantin Lecca.
Predecesor: Alexandru cel Rău |
Domnitor al Ţării Româneşti 1593 - 1601 |
Succesor: Radu Mihnea
|
Predecesor: Andrei Báthory |
Principe al Transilvaniei 1599 - 1600 |
Succesor: Ştefan Bocskay
|
Predecesor: Ieremia Movilă |
Domnitor al Moldovei 1600 |
Succesor: Ieremia Movilă
|
Referinţe[]
Bibliografie[]
- "O istorie sinceră a poporului român", Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002
- "Istoria românilor", volumul II, Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
- "De la statul geto-dac la statul român unitar", Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983
Alte lucrări recomandate[]
- "Mihai Viteazul", Petre P. Panaitescu, Editura Corint, Bucureşti, 2002
- "Istoria românilor", volumul II, Constantin C. Giurescu, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000
- " Românii supt Mihai Voievod Viteazul " de Nicolae Bălcescu
Vezi şi[]
- Listă de principi ai Transilvaniei
Legături externe[]
|
Format:Conducători Transilvania Format:DomniMoldova
Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Mihai Viteazul. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă. |