| Mănăstirea Mihai Vodă | |
| Fișier:Manastirea Mihai Voda prezent.jpg Mănăstirea Mihai Vodă | |
| Profilul mănăstirii | |
|---|---|
| Confesiune: | ortodoxă |
| Hram: | Sfântul Nicolae |
| Ctitor: | Mihai Viteazul |
| Datele mănăstirii | |
| Datare: | 1594 |
| Ţara: | România |
| Localizare: | Bucureşti |
| Coordonate: | |
Mănăstirea Mihai Vodă este una din cele mai vechi construcţii din Bucureşti, păstrate până astăzi, ctitorie a lui Mihai Viteazu. Zidită în anul 1594 şi aşezată în centrul unei incinte încojurate cu ziduri, sub forma unei cetăţi, complexul mănăstirii a suferit mai multe transformări de-a lungul timpului, îndeplinind variate funcţii, cum ar fi: reşedinţă domnească, spital militar, şcoală de medicină, Arhivele Statului. Mănăstirea a fost şi un important sit arheologic, în incinta complexului mănăstirii, în centrul curţii, se găsea un sit arheologic geto-dacic, vechi de peste 3.000 de ani compus dintr-o vatră, numeroase vase precum şi alte vestigii.[1]
În prezent, din întreg ansamblul mănăstirii s-a mai păstrat doar biserica şi o clopotniţă. Acestea se află amplasate pe strada Sapienţei din sectorul 5 al municipiului Bucureşti, în spatele unor blocuri construite în timpul regimului comunist, din apropierea Splaiului Independenţei şi a parcului Izvor. În 1813 Mănăstirea Mihai-Vodă „era printre mănăstirile mari ale ţării”.[1]
Istoric[]
Podul peste Dâmboviţa ducând la Mănăstirea Mihai Vodă şi la noua Curte domnească (William Watts, după desenul din 1793 al lui Luigi Mayer)
Ctitorită în anul 1594 de voievodul Mihai Viteazu, în timpul în care era ban al Olteniei, biserica a fost amplasată pe vârful dealului din faţa Podului Mihai Vodă, deal care mai târziu se va numi Dealul Mihai Vodă. Construcţia a fost ridicată pe locul unei bisericuţe din secolul al XV-lea, construită probabil din lemn [2] de către Vlad Dracul (conform unor documente din 1696).[3]. În curtea acestei bisericii, sub un păr, a fost decapitat de către turci fiul lui Vlad Călugărul, Prinţul Vlăduţ, la vârsta de 16 ani, după doar 2 ani de domnie.[4]
Unele documente din 1433 numesc Biserica Sf. Niculae sau Sfântul Nicolae din Pâlcov. Între anii 1558-1559 aflându-se în ruină, bisericuţa este refăcută de jupâneasa Caplea din Stăneşti, urmaşă a boierului Mogoş, mătuşă a boierilor Buzeşti. Jupâneasa dotează aşezământul cu cele necesare rânduielilor bisericeşti şi închină biserica ca metoh mănăstirii Simonopetra de la Muntele Athos. La moartea sa, în jurul anului 1585, va fi îngropată aici, iar mănăstirea primeşte numele de Mănăstirea postelnicesei Caplea sau Mănăstirea Sf. Nicolae al postelnicesei.[5] La porunca lui Petru Cercel, fratele lui Mihai Viteazul, rămăşiţele trupeşti ale jupânesei sunt dezgropate şi mutate la Mănăstirea Bolintin, iar aşezământul este distrus şi călugării alungaţi. La mănăstirea Bolintin datorită unor neînţelegeri ale călugărilor asupra drepturilor de proprietate, cedate de jupâneasa Caplea, aceştia au dezgropat-o şi i-au împrăştiat oasele.[6]
Undeva înainte de anul 1591, Mănăstirea refăcută de jupâneasa Caplea este reconstruită ca schit şi primeşte numele de Biserica Albă-Postăvari. Conform unor legende aici ar fi existat o icoană făcătoare de minuni la care Mihai Viteazu s-a închinat şi a făcut legământul construirii mănăstirii Mihai Vodă, ţinând cont şi de o tradiţie a vremii conform căreia o mănăstire nouă trebuia construită pe ruinele uneia vechi.[7]
Legendă[]
Există şi o legendă, cu mai multe versiuni, care explică motivaţia construirii acestei mănăstiri, de către Mihai Viteazu.[1] Conform acestei legende, într-o iarnă deosebit de geroasă, undeva între anii 1589-1591, Mihai, fiul vitreg al lui Pătraşcu Vodă cel Bun este prins din porunca lui Alexandru-Vodă cel Rău, pe motiv că ar fi uneltit pentru a ajunge la domnie. Mihai este dus spre Piaţa Sf. Anton, locul în care trebuia să fie executat prin decapitare. Drumul spre piaţă trecea pe lângă Biserica Albă Postăvari de sub Dealul Spirei, iar Mihai cu permisiunea gărzilor se opreşte la Sfânta Liturghie a bisericii şi se închină la icoana Sfântului Nicolae, făcând totodată şi legământul de a construi o mânăstire pe dealul din apropiere, dacă va scăpa cu viaţă din această situaţie. Versiunile legendei oferă două variante prin care Mihai a scăpat de osânda pregătită de Alexandru-Vodă cel Rău. Prima vorbeşte despre o garanţie depusă de 12 boieri, iar a doua accentuează calităţile fizice ale lui Mihai, ,,un bărbat falnic şi deosebit de arătos”. La vederea lui Mihai, gâdele înspăimântat ar fi aruncat securea şi ar fi fugit. Conform acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunităţii, strânşi la locul execuţiei. Eliberat, Mihai îşi ţine promisiunea luată în faţa lui Dumnezeu şi construişte mănăstirea.
„...banul Mihai au jurat cu 12 boieri înaintea lui Alexandru Vodă că iaste fecior de domn şi aşa au scăpat cu viaţă [Mihai ajungând domn] mănăstirea încă o au făcut, care să veade şi să numeaşte Mihai Vodă, precum s-au făgăduit în nevoia lui”
Atestare documentară[]
Cea mai veche menţionare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găseşte în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazu să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos se afla în apropierea unei mlaştini aducătoare de boli.[8]
Document, datat 28 august 1599, prin care Mihai Viteazu închină biserica Mihai Vodă Mănăstirii Simonopetra de la muntele Athos
„[Evghenie] a cerut învoire ca, păstrându-se zisul metoh, aşa cum se găseşte, păzit de doi sau mai mulţi călugări, aşa cum se cade, să clădească un alt metoh, mult mai bun decât acesta, pe un loc mai înalt (...) Şi căpătând învoire deplină kir Evghenie a găsit pe prea cucernicul jupan Mihai banul, bărbat cu adevărat evlavios şi de mult însetat de aceasta, care, nu numai cu vorba, dar necruţând nici truda şi osteneala şi nici o cheltuială, a ridicat, chiar din temelii, o altă biserică foarte frumoasă şi cu hramul marelui Nicolae şi a numit-o metoh al cinstitei mănăstiri a Simonopetriştilor. A ridicat în jurul ei foarte multe chilii pentru ca să locuiască sfinţii bărbaţi care vin acolo şi, pe lângă aceasta, i-a închinat şi sfintele odoare şi felurite podoabe din argint şi din aur”Conform documentului din 1591 ctitoria lui Mihai Viteazu avea statut de stavropighie patriarhală şi era în jurisdicţia canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor adăuga turnul clopotniţă, mai multe case domneşti, case pentru stareţi, o sală de mese (trapeză) şi o bucătărie (cuhnie), pivniţe.[9][10] Banul Mihai va înzestra mănăstirea cu mai multe moşii (13 sate dăruite de Mihai, dar şi un sat dar din partea soţie acestuia, doamna Stanca), cumpărate cu suma de 472.000 aspri. Podul peste râul Domboviţa, care făcea legătura cu mănăstirea a fost construit tot în această perioadă, sub îndrumarea lui Mihai Viteazu.[11]
Conform unei inscripţii de pe fronstispiciul bisericii: „La 1594 s-a zidit această biserică, iar uşa în anul 1711, pe timpul egumenului Iosif din Milos”, se poate deduce că înălţarea edificiul s-a finalizat în anul 1594. Cinci ani mai târziu (august 1599), Mihai, printr-un act păstrat până în zilele noastre, a închinat locaşul sfânt Mănăstirii Simonopetra de pe Muntele Athos.
Cronologie[]
În anul 1595, lunile august-octombrie, armata lui Mihai Viteazu este atacată în interiorul mănăstirii de armatele otomane conduse de Sinan-paşa.
În secolul al XVII-lea mănăstirea primeşte daruri din partea voievozilor Alexandru Iliaşi, Alexandru al II Basarab şi Antonie, acestea au permis celor care o administrau să o păstreze la adevărata sa valoare. În anii următori apar şi vizitatori străini care au remarcat frumuseţea deosebită a mănăstirii. Un astfel de călător a fost în anul 1654 Paul din Alepo. Acesta îl însoţea pe Macarie Zaim, Patriarhul de Antiohia într-o vizită la Mănăstirea Mihai Vodă. Paul descrie mănăstirea ca o construcţie „splendidă, măreaţă, cu cele 3 cupole ale sale.”[12]
Secolul XVIII - în prim plan Mănăstirea Radu Vodă, în plan secund Mănăstirea Mihai Vodă
„Sâmbătă ne-am dus să slujim Liturghia într-o mănăstire care poartă numele Sf. Nicolae, ctitoria răposatului Mihai Vodă, aşezată tot pe o înălţime la marginea oraşului, de mari proporţii şi măreaţă, cu trei turle.”În anul 1666 călătorul turc Evliya Celebi, cronicar de război, descrie mănăstirea ca fiind construită din piatră, aşezată pe un deal, având ca anexe 100 de încăperi.[13] Acesta notează în jurnalul său măreţia mănăstirii-cetate şi locul său între celelalte mănăstiri din jur:
„paisprezece mănăstiri mari, fiecare fiind asemenea unei cetăţi puternice. Mai întâi vine Mănăstirea Mihai Vodă. Ea este aşezată pe un deal, având o sută de încăperi de piatră”
Mănăstirea Mihai Vodă - exterior
La începutul secolului XVIII, în 1711, datorită unui egumen grec, bisericii îi sunt adăugate ornamente sculptate la ferestre şi uşi şi îi sunt adaugate sculpturi la uşa principală.
În 1761 lăcaşul de cult suferă un incendiu, starea de ruinare agravându-se în anii următori.
În 1775, în apropierea mănăstirii este construită Noua Curte Domnească, denumită ulterior Curtea Arsă datorită unui incendiu devastator, fapt care a permis mănăstirii să devină reşedinţă domnească pentru unele figuri istorice ale României. Pentru scurte perioade de timp, în casele domneşti ridicate în jurul mănăstirii de Mihai Viteazu şi-au avut reşedinţa domnească Constantin Mavrocordat (1738), Alexandru Constantin Moruzzi (1793-1796), Alexandru Ipsilanti (1796-1797).
În anul 1794 diplomatul englez sir Robert Ainslie vizitând Bucureştiul ajunge şi la curtea domnească de la Mănăstirea Mihai Vodă, pe care o descrie ca fiind o clădire spaţioasă aşezată pe o ridicătură de teren, aproape de malurile râului Dâmboviţa, având o vedere plăcută asupra regiunilor învecinate.[14]
În 26 octombrie 1802 are loc în România un cutremur de gradul 7,9. Mişcarea tectonică afectează destul de mult edificiul construit de Mihai Viteazu.
În 1825 clădirile complexului mănăstirii au fost reperate pentru a-i servi primului domn pământean, Grigore al IV-lea Ghica, ca reşedinţă domnească, între anii 1822-1828. Între anii 1827-1837 mănăstirea este restaurată, iar în 1838 a fost zugrăvită pe dinăuntru, din iniţiativa arhimandritului Teodosie Contopulo. Acesta adaugă bisericii un pridvor şi repară turla mare. Cutremurul de gradul 7,5 din data de 23 ianuarie 1838 afectează din nou mănăstirea.
Mănăstirea Mihai Vodă, curtea interioară
Între anii 1828-1829, în timpul războiului ruso-turc casele domneşti sunt transformate în spital, deservind armata rusă. În perioada următoare clădirile complexului funcţionează ca şi spital militar pentru oastea română. Începând cu anul 1855, până în anul 1862 a funcţionat aici şcoala de medicină. În anii 1854, 1876, 1897 au loc o serie de reparaţii ale construcţiilor din interiorul mănăstirii.
Până în anul 1848 slujbele în Mănăstirea Mihai Vodă au fost efectuate în limba greacă. În 1848 enoriaşii au cerut reprezentanţilor guvernului Gheorghe Bibescu să se folosească limba română în oficierea liturghiilor.[15]
După Unirea Principatelor din 1862, arhivele statului au fost unificate şi puse sub conducerea Ministerului Instrucţiunii şi al Cultelor. În 1864 în timpul guvernului Creţulescu arhivele sunt reorganizate şi intră sub conducerea lui Cezar Boliac. Tot acum arhivele primesc o locaţie nou, Mănăstirea Mihai Vodă, devenită proprietatea statului după secularizarea averilor mănăstireşti. În momentul în care mănăstirea trece în proprietatea Arhivelor statului, construcţia se afla într-o stare avansată de degradare.
În anul 1877 mănăstirea găzduieşte sediul uneia din primăriile de sector precum şi poliţia sectorului.
Edificiul este restaurat complet în 1900 datorită insistenţelor directorului Arhivelor Statului din acea vreme, Dimitrie Onciul. Datorită strădaniei acestuia de a readuce la o formă demnă de „cel mai de seamă monument al Bucureştilor”[16], bustul lui Dimitrie Onciul a fost amplasat alături de bustul cărturarului Bogdan Petriceicu Haşdeu în grădina din faţa bisericii. Ambele busturi au fost turnate în bronz şi realizate de sculptorul Mihai Onofrei.
Turnul de intrare în curtea mănăstirii
În perioada următoare, între anii 1900-1916, complexul este transformat pentru a răspunde nevoilor Arhivelor Naţionale şi este construit printre altele Palatul Arhivelor Naţionale, viitorul sediul al Arhivelor statului, conform planurilor arhitecţilor Petre Antonescu, Cristofi Cerchez, Al. Băicoianu şi M. Gabrielescu. Palatul a fost ridicat pe locul vechilor pivniţe ale mănăstirii, aripa de nord fiind renovată între anii 1940-1941.
Începând cu anul 1920, odată cu înfiinţarea Ordinului Mihai Viteazu de către Ferdinand şi transformarea bisericii în sediul cavalerilor Ordinului, mănăstirea devine locul în care militarii vor depune jurământul de credinţă.
Între anii 1928-1935 mănăstirea a fost renovată din nou, de Comisia Monumentelor Istorice a vremii, sub îndrumarea arhitectului Emil I. Costescu. Pictura interioară este refăcută de către Costin Petrescu într-un stil neobizantin. În această perioadă biserica este recunoscută ca un simbol estetic şi istoric al Bucureştilor, Cincinati I. Sfinţescu într-o carte din 1932 vorbea astfel despre aceasta: „Biserica Mihai Vodă de la Arhivele statului îndeplineşte condiţiile unei valorificări istorice şi cată a fi păstrată şi ca valoare estetică, nu numai istorică. Arhivele Statului înconjurătoare asigură aici liniştea şi reculegerea necesară.” [17] În prezent mănăstirea păstrează forma pe care a primit-o după renovarea condusă de Costescu.
În anul 1935 în interiorul mănăstirii Mihai Vodă sunt depozitate, la insistenţele lui Nicolae Titulescu, 1455 de lăzi cu arhive, transportate Moscova, împreună cu Tezaurul României.
Întrea anii 1928-1940 au fost descoperite cele 7 morminte din interiorul bisericii. Un singur mormânt, cel al lui Ioan, fiului lui Grigore Ghica, în prezent se află în curtea mănăstirii, a fost găsit intact. Pietrele tombale ale celorlalte 6 morminte au fost folosite la reconstrucţia pardoselii după cutremurul din 1838.
Între anii 1940-1943 şi 1954-1956 au loc reparaţii şi modernizări, iar în 23 aprilie 1955 prin Hotărârea de guvern nr. 1160 Complexul Mănăstirii este declarat monument istoric.
|
Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România Privind aprobarea măsurilor pentru realizarea unor obiective de investiţii, în zona noului Centru Civic al Municipiului Bucureşti. |
| sursă Jurnalul Naţional |
Perioada comunistă[]
Deşi ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă, format din turnul clopotniţei şi biserica mănăstirii, a fost considerat şi în perioada comunistă unul dintre cele mai preţioase monumente ale Bucureştiului [18], un edificiu reprezentativ pentru arhitectura românească a secolului al XVI-lea[19], nu a scăpat de politica de excludere a lăcaşelor de cult din perimetrul vizual, adoptată în cei 10 de ani (1980-1990) de lucrări la construcţia Centrului Civic din Bucureşti.[20]
Mănăstirea în timpul construirii Centrului Civic
În perioada comunistă între anii 1977-1989 au fost demolate 20 de biserici, iar altele 8 au fost mutate în alte amplasamente.[21] În ultima categorie se înscrie şi Biserica Mihai Vodă, acesteia dar şi altor biserici din Bucureşti, li s-a rezervat o soartă care este valabilă şi în prezent, să fie ascunse de ochii trecătorilor în spatele unor blocuri înalte.
În ianurie 1985 biserica a fost propusă pentru demolare şi la scurt timp propunerea a fost pusă în practică. Anexele mănăstirii precum şi zidul au fost dărâmate şi nu mult a mai trebuit ca întregul complex să fie demolat.
Datorită protestelor şi memoriilor trimise de unii intelectuali ai vremii, printre care Dinu Giurescu, profesorul Grigore, şi Răzvan Teodorescu,[22] către mai multe instituţii (Patriarhie, Consiliului pentru Cultură din Comitetul Central), Biserica Mănăstirii Mihai Vodă şi turnul clopotniţei au putut fi salvate.
Pentru a face loc simbolului comunismului din România, Casa Poporului, dar şi pentru a-i mulţumi pe protestatari, persoanele de decizie ale regimului au ajuns la un compromis şi anume mutarea bisericii de pe dealul pe care a fost ctitorită de Mihai Viteazu. Translatarea în pantă a bisericii, pe o distanţă de 289 m şi coborâtă pe verticală cu 6,2 m, a avut loc în anul 1985.[23] Operaţiune în sine de translatare a edificiului, de pe Dealul Mihai Vodă, fosta stradă a Arhivelor nr.2 şi până în locul în care se află şi astăzi, Strada Sapienţei nr.4, în apropierea malului Dâmboviţei, a fost considerată la vremea respectivă o performanţă deosebită.[24]
„Translatarea coordonată de inginerul Eugeniu I. Iordănescu a fost, la timpul respectiv, considerată o performanţă deosebită prin: lungimea traseului, unghiul de pantă şi greutatea obiectivului”Unele din osemintele aflate în curtea mănăstirii au fost împachetate în grabă şi au putut fi salvate şi transportate în noua locaţie, altele nu au mai putut fi recuperate. [25]
Descrierea bisericii[]
Schema bisericii Mihai Vodă
Biserica cu o faţadă asemănătoare Mănăstirii Dealu este împărţită în 2 registre. Planul mănăstirii este realizat după tipul bizantin şi are forma unui trilob lung cu absida altarului flancată de două absidiole dreptunghiulare: proscomidia şi diaconicul, ambele supraînălţate prin 2 turnuri mai mici. Iniţial biserica a fost construită în cărămidă goală, fără tencuială şi fără pietre cioplite. În anii '30 renovarea a inclus şi reconstrucţia turnurilor, după modelul celor vechi, conform planurilor detaliate ale restaurării precedente.
Arhitectura exterioară a mănăstirii
La început pronaosul mănăstirii era despărţit de naos prin 3 arcade, arcade des utilizate în construcţia de biserici din România, sprijinite pe doi stâlpi izolaţi.
Valoarea estetică deosebită a mănăstirii este dată de arhitectura exterioară, care „reprezintă chintesenţa formelor căutate în tot lungul ultimilor ani ai secolului al XVI-lea”.[26] Faţadele mănăstirii sunt împărţite de un brâu median în două registre, construite din fâşii alternative de cărămidă aparentă şi zone tencuite, conform unei tradiţii de a construi astfel de edificii din secolul al XVI-lea. Zidurile sunt decorate cu o serie de arcade oarbe, raportate la faţa zidului, încadrate de ciubuce rotunjite de cărămidă, asemănătoare cu cele de la Mănăstirea Dealul, dar mai însufleţite şi mai atrăgătoare decât acestea, datorită diferenţei de material folosit şi a culorilor acestora.[27] Ramele uşilor şi ale ferestrelor sunt realizate din piatră şi sunt împodobite cu sculpturi de la începutul secolului al XVIII-lea de către un egumen grec (1711). Construcţia are şi câteva rânduri de cărămidă special tăiată şi aşezată în dinţi de fierăstrău, reprezintă transpunerea unui model folosit şi la construcţia Bisericii Curtea de Argeş.
În interior bisericii pereţii sunt pictaţi cu ctitorii lăcaşului de cult: Mihai Viteazul, soţia acestuia Stanca, Boerul Stoica şi voevodul Constantin cu soţia lui, Ioana.
Pictură din interioriul Mănăstirii
Mihai Viteazu şi doamna Stanca
În fundul curţii, în axa mare a bisericii a existat o clopotniţă, care era totodată şi turnul de intrare în mănăstire. Clopotniţa, deşi a fost refăcută de mai multe ori de-a lungul timpului, s-a deteriorat, încă din anul 1938 aceasta era deja o ruină.[28]
Inventarul bisericii[]
Conform inventarului întocmit între anii 1865-1867, în timpul secularizării averilor mănăstireşti, Mănăstirea Mihai Vodă prezenta mai multe elemente de patrimoniu deosebit de preţioase.[29] Printre acestea pot fi amintite: o cruce de sidef, o uşă sculptată din lemn, foarte veche - prezenta şi o înscripţie în slavonă, 2 vase de argint - unul prezenta un înscris de la Mihai Viteazu, iar al doilea din 1685, un potir din 1620, un disc de argint aurit.
Pe lângă toate acestea au existat de-a lungul vremii diverse înscrisuri pe pereţii mănăstirii (pisanii) şi diverse tablouri votive. Din înscripţiile dispărute doar două au fost copiate şi s-au păstrat până în zilele noastre.
„Întăreşte, Doamne, această biserică, pe care ai dobândit-o cu scump sângele Tău, asupra celoir ce s-au încrezut în tine”
„Acum două veacuri jumătate, cel ce umplea de strălucire tronul ţării româneşti, salvatorul cel vestit, marea glorie a domnitorilor, Mihai Vodă, cel supranumit şi Viteazul, un al doilea părinte al supuşilor săi, a înălţat din temelie această biserică, cu atâtea munci neobosite, fiind îndemnat numai de zel dumnezeiesc, şi ca simbol de biruinţă de Mare-căpitan, a orânduit în cinstea Ierarhului Nicolae să fie de pomenire. Dar fiindcă secera crudă a vremii, care pe toate le distruge fără cruţare, o rea distrugere ameninţa şi pe aceasta, prin inspiraţie dumnezeiască, prin zel cald, prin ardoare neobosită şi prea vădită, prin avânt deosebit şi sfânt, s-a reînnoit de către cuviosul Arhimandrit Teodosie Contopol, bărbat vestit din Bosfor, şi egumen orânduit de Simonopetra, întru slava şi lauda lui Dumnezeu Tatăl. În anul 1838, prin luna iunie.”Mănăstirea în prezent[]
Mormânt de la 1664 aflat în prezent în curtea mănăstirii
În anul 1994 Biserica Mihai Vodă este redeschisă pentru credincioşi. Tot acum are loc restaurarea picturii neobizantine din biserică a lui Costin Petrescu, de către pictorii Mihai şi Ştefania Stinghe, Irina Petrescu restaurează icoana Maicii Domnului Hodighitria, sunt refăcute stranele şi este pardosită biserica cu marmură.[30]
În 2004 sunt coborâte din clopotniţă, locul în care au fost depozitate osemintele în 1985, în timpul translatării bisericii. Osemintele sunt îngropate în grădina din curtea bisericii şi este aşezată la capătul acestora o cruce de piatră sculptată.
În prezent în interiorul bisericii există o raclă în care sunt păstrate moştele următorilor Sfinţi:[31] Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf. Xenia Petrovna, Sf. Teofil, Sf. Mc. Sevastiana, Sf. Mc. Ciprian, Sf. Mc. Iustina, Sf. Mc. Clement, Sf. Mc. Trifon, Cuv. Auxenţie, Sf. Dionisie Zakynthos, Sf. Mc. Anastasie, Sf. Mc. Panaghiotis, Sf. Spiridon, Sf. Nifon II, Sf. Ignatie Zagorski, Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Cuv. Sava cel Sfinţit, Sf. Mc. Eustatie, Sf. Mc. Theodor Stratilat, Cuv. Paisie, Cuv. Stelian Paflagonul, Sf. Mc. Mercurie, Sf. Mc. Arhidiacon Ştefan, Sf. Apostol Andrei, Sf. Mc. Dimitrie, Sf. Mc. Haralambie.
Preoţi ai bisericii[]
De-a lungul timpului mai multe feţe bisericeşti au slujit în biserica din cadrul mănăstirii, din această listă fac parte şi următorii:
- Ignatie egumenul (1651)
- Teofan egumenul (1747)
- Teodosie Contopol
- Policarp egumenul
- Dimitrie preotul (în timpul lui Carol I)
- Constantin parohul
- Ovidiu Musceleanu (1885)
- Emilian Păsculescu-Orlea
Note[]
- ↑ a b c patriarh.ro accesat în 18 iunie 2007, 8 septembrie 2008.
- ↑ Grigore Ionescu - Bucureşti. Ghid istoric şi artistic (Fundaţia pentru literatură şi artă Regele Carol II, Bucureşti, 1938), p. 210
- ↑ O. N. Greceanu - Bucureştii (Tipografia Cartea medicală, Bucureşti, 1929), p. 154
- ↑ O. N. Greceanu, p. 155
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea - Biserica Mănăstirii Mihai Vodă; monumentele Bucureştiului istoric (ASA, Bucureşti, 2006), p. 9
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 10
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 9
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 5
- ↑ O. N. Greceanu, p. 154
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 7
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 7
- ↑ O. N. Greceanu, p. 155
- ↑ Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc - Monumente din Bucureşti (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966), p. 20
- ↑ Florian Georgescu, p. 21
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 24
- ↑ Grigore Ionescu, p. 210
- ↑ Cincinat I. Sfinţescu, p. 171
- ↑ Florian Georgescu, 1966 p. 21
- ↑ Ignatie Berindei, Sebastian Bonifaciu, Iuliu Buta - România. Ghid Turistic (Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1983), p. 246
- ↑ Mariana Celac, Octavian Carabela, Marcu Marcu-Lăpădat - Bucureşti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat (Ed. Simetria, 2005), p. 82
- ↑ Mariana Celac. 2005, p. 82
- ↑ Jurnalul Naţional accesat în 19 iunie 2007
- ↑ Silvia Colfescu, p. 147
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 19
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 19
- ↑ Grigore Ionescu, p. 212
- ↑ Grigore Ionescu, p. 212
- ↑ Grigore Ionescu, p. 212
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 21
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 22
- ↑ Claudia Tiţa-Mircea, p. 27
Bibliografie[]
- Ignatie Berindei, Sebastian Bonifaciu, Iuliu Buta - România. Ghid Turistic (Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1983)
- Mariana Celac, Octavian Carabela, Marcu Marcu-Lăpădat - Bucureşti : arhitectură şi modernitate un ghid adnotat (Ed. Simetria, 2005)
- Silvia Colfescu - Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic (Ed. Vremea, Bucureşti, 2007)
- Florian Georgescu, Paul Cernovodeanu, Alexandru Cebuc - Monumente din Bucureşti (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1966)
- O. N. Greceanu - Bucureştii (Tipografia Cartea medicală, Bucureşti, 1929)
- Grigore Ionescu - Bucureşti. Ghid istoric şi artistic (Fundaţia pentru literatură şi artă Regele Carol II, Bucureşti, 1938)
- Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, (Iaşi, Junimea, 2001);
- Cincinat I. Sfinţescu - Estetica Bucureştiului (Tipografia Bucovina I.E. Torouţiu, Bucureşti, 1932)
- Claudia Tiţa-Mircea - Biserica Mănăstirii Mihai Vodă; monumentele Bucureştiului istoric (ASA, Bucureşti, 2006)
Legături externe[]
- Jurnalul Naţional din 8 Ianuarie 2007 accesat în 19 iunie 2007
- O Catedrală pentru capitală accesat în 19 iunie 2007
- Harta Monumentelor Istorice din Bucureşti
- Viata Sfantului Nicolae,Crestinortodox.ro
- Sfantul Nicolae, Orthodoxwiki