România
Advertisement
Acest articol se referă la limba română vorbită în Republica Moldova. Pentru alte sensuri vedeţi Româna moldovenească (dezambiguizare).

Limba moldovenească este, conform articolului 12 al constituţiei Republicii Moldova, denumirea oficială în acest stat a limbii dacoromâne denumită în România "limba română".[1]. Standardul internaţional ISO 639 a atribuit limbii moldoveneşti codurile mol şi mo; nu există un cod Ethnologue echivalent. Autorităţile moldovene folosesc în unele documente oficiale termenul de „limbă moldovenească” cu referire la limba oficială a ţării; în alte documente sunt folosiţi termenii „limba de stat” sau „limba română”.[2] Clasificarea sa ca limbă de sine stătătoare este puternic contestată între sfera politică şi sfera ştiinţifică. Sfera politică (susţinută de anumiţi sociologi, filologi sau istorici) susţine că o limbă „abstand” (istorică) sau „ausbau” (codificată de o academie) cum este bunăoară dacoromâna, poate avea glotonime/lingvonime diferite de la un stat la altul pentru a atesta astfel o identitate naţională aparte în fiecare stat[3]. Majoritatea lingviştilor, filologilor şi istoricilor, îndeosebi printre cei specializaţi în limbile romanice de răsărit, precum şi o bună parte a populaţiei republicii Moldova care vorbeşte limba daco-română ca limbă maternă, susţin dimpotrivă că limba moldovenească este o invenţie politică, ea fiind în realitate pur şi simplu limba română redenumită[4][5][6][7] deşi au existat şi voci venite în sprijinul moldovenismului (cf. Vasile Stati). Limba este maternă pentru aproximativ 2,5 milioane de locuitori ai Moldovei [8](aproximativ 60% din populaţia ţării).

Romanista şi politoloaga Catherine Durandin de la I.F.R.I. (Institutul francez de cercetări despre relaţiile internaţionale)[9] susţine că în realitate problema nu este ştiinţifică ci juridică: conform dreptului internaţional care este dreptul pământean, oricare cetăţean al republicii Moldova este un "Moldovean", şi nu numai vorbitorii limbii daco-române: daca republica Moldova ar aplica dreptul pământean şi definiţiile ştiinţifice, am avea moldoveni de limba română, moldoveni de limba rusă, moldoveni de limba ucraineană şi aşa mai departe, toţi deopotrivă având posibilitatea de a se afirma respectiv Români, Ruşi, Ucraineni... din punct de vedere lingvistic, istoric şi cultural. Dar republica Moldova nu aplică dreptul pământean şi nici definiţiile ştiinţifice, ci dreptul strămoşesc conform căruia doar băştinaşii au dreptul să poarte numele ţării, ceilalţi fiind socotiţi străini de neam; dar simultan introduce o limitare discriminatorie împotriva acestor băştinaşi, împiedicându-i să-şi afirme nestingherit identitatea, cum au voie ceilalţi locuitori ai ţării" [10].

Legea din 1989 cu privire la folosirea limbilor pe teritoriul RSS Moldoveneşti, care este încă în vigoare conform Constituţiei moldoveneşti,[11] menţionează identitatea moldo-română realmente existentă.[12] Totodată, în Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, aceeaşi limbă este denumită „română”.[13]

Titlul I, Articolul XIII al Constituţiei Republicii Moldova o denumeşte „limba de stat“. În republica separatistă Transnistria, limba moldovenească este co-oficială cu limbile ucraineană şi rusă, iar în Găgăuzia cu găgăuza şi rusa.

Limba moldovenească nu este o formă scrisă a graiului moldovenesc, ci doar o denumire alternativă pentru limba română, fiind identică cu această şi având deci ca bază graiul muntenesc.

Premise[]

La nivel oral, idiomul moldovenesc şi româna standard sunt uşor inteligibile, dar există diferenţe de vocabular, care au următoarele cauze:

  • influenţa limbii ruse şi, într-o mai mică măsură, a limbii ucrainene, care sunt limbi dominante la nivel regional în Republica Moldova;
  • regionalismele: faptul că Republica Moldova a fost separată politic de România după cel de Al Doilea Război Mondial (a se vedea cortina de fier), a micşorat oportunităţile de unificare a vocabularului. Astfel, multe cuvinte care au devenit arhaisme în România, dar care încă mai sunt folosite în comunităţi restrânse în provincia românească Moldova, au rămas în vocabularul de zi de zi al moldovenilor. De asemenea, câteva cuvinte şi calcuri ruseşti sunt încă utilizate. Totuşi, datorită influenţei mass-media[necesită citare] şi a învăţământului, româna standard tinde să se impună şi în Republica Moldova.

Istorie[]

Romania Graiuri

Graiurile limbii române

Basarabia, provincie istorică din care face parte teritoriul actualei Republici Moldova, a fost parte componentă a principatului (voievodatului) românesc Moldova în timpul Evului Mediu. In 1812, însă, Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus (Ţarist). În 1918 Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât unirea cu România.

În regiunea din stânga Nistrului autorităţile sovietice au înfiinţat în 1924 RASS Moldovenească, ca o republică autonomă subordonată RSS Ucraineană. Aici îşi are obârşia teoria unei limbi moldoveneşti diferită de română, prin această teorie URSS încercând să-şi justifice pretenţiile asupra Basarabiei.

Ţăranii moldoveni din Transnistria erau în mare parte analfabeţi şi nu cunoşteau limba română literară. Autorităţile sovietice au încercat să creeze o nouă limbă literară, scrisă în alfabet chirilic şi cît mai depărtată de limba română. Cu crearea noii limbi literare s-a ocupat lingvistul Leonid Madan, dar nu a existat niciodată o acceptare unanimă a invenţiilor acestuia de către autorităţile sovietice. Metodele folosite la crearea noii limbi literare moldoveneşti au inclus:

  • Notarea în scris a tuturor diferenţelor de rostire dintre graiul vorbit al moldovenilor din Transnistria sau Basarabia şi limba română literară.
  • Folosirea unor împrumuturi din rusă, de pildă: galstuh = cravată, slovari = dicţionar
  • Născocirea unor neologisme mai ales pentru noţiuni abstracte care lipseau din vorbirea obişnuită a ţăranilor moldoveni analfabeţi. Exemple de neologisme născocite cu acest prilej: unofelnic = monoton, singurcîrmuiri = autoadministrare, unogîndiri = unitate de idei, amuvremnic = contemporan[14]

Exemplu de "limbă moldovenească" din anii '20 (transpusă în alfabet latin): "De-amu v-o două luni di zăli, dicînd "Plugaru Roş" îşi lunjeşte discusîia dispri orfografia moldovineascî, mai întîi trebui di spus cî sfada merji nu dispri limba moldovineascî, dar dispri orfografii, adicî dispri sămnuirea sunitilor cari sînt în limba jii moldovineascî" (Petru Chior, comisar al poporului pentru învăţămînt în RSSA Moldovenească, în broşura "Despre orfografia moldovenească" din 1929)[15].

În perioada 1932-1938 sovieticii au renunţat la teoria moldovenistă, trecându-se la folosirea alfabetului latin şi a limbii române literare. În 1938 alfabetul chirilic a fost reintrodus, adepţii alfabetului latin trimişi în puşcării, iar teoria limbii moldoveneşti diferită de română a revenit în forţă. După al doilea război mondial, autorităţile sovietice au introdus alfabetul chirilic şi noţiunea de limbă moldovenească şi în Basarabia, fără însă să se revină la formele extreme de diferenţiere faţă de română propăvăduite în anii '20. Limba literară moldovenească de după al doilea război mondial a fost practic identică cu limba literară română, cu excepţia folosirii alfabetului chirilic şi a câtorva cuvinte diferite.

Diferenţele dintre limba moldovenească literară şi limba română constau în:

  • Cuvinte oarecum "oficiale" în URSS: soviet suprem = parlament, soviet sătesc (raional) = consiliu (sfat) local, ucaz = decret, colhoz = cooperativă agricolă, sovhoz = întreprindere agricolă de stat
  • Evitarea unor neologisme din română în favoarea unor sinonime care însă se află şi ele în limba română literară, nefiind specific moldoveneşti: biruinţă = victorie, taină = secret, norod = popor (se formase şi adjectivul norodnic = popular, al poporului)
  • Cazuri relativ rare de folosire a unor forme dialectale: răsărită = floarea soarelui, păpuşoi = porumb, harbuz = pepene verde (lubeniţă)

În 1989, limba moldovenească a fost declarată limbă oficială a Moldovei (pe atunci încă RSS Moldovenească), iar folosirea alfabetului latin a fost restaurată.

După declararea independenţei Moldovei în 1991, constituţia a continuat promovarea existenţei limbii moldoveneşti. O încercare din 1996 a preşedintelui moldovean Mircea Snegur de a schimba numele limbii în română a fost anulată de către parlamentul moldovean.

În 2002 guvernul Moldovei a încercat să dea limbii ruse aceleaşi privilegii ca limbii de stat, prin introducerea acestei limbi ca limbă străină obligatorie în ciclul primar de învăţământ [16] – limba rusă este disciplină obligatorie în curriculumul gimnazial.[17] Această măsură a stârnit un val de indignare în rândul populaţiei majoritare vorbitoare nativă de română, fiind organizate proteste împotriva acestei decizii în Chişinău şi în alte oraşe importante. În cele din urmă noile legi au fost suspendate.

Distribuţie geografică[]

Potrivit datelor finale ale recensământului din 2004, 558 508 (16,5%) din cei 3 383 332 de locuitori ai Republicii Moldova (fără regiunea nistreană) au declarat limba română ca limbă maternă, în timp ce 2 029 847 (60%) au declarat ca limbă maternă "limba moldovenească".

Totodată, la capitolul limba vorbită de obicei dintre cele 2 milioane 564 de mii de persoane care se declară etnici moldoveni, aproape 2 milioane (58,8%) declară că vorbesc, zilnic, „limba moldovenească”. Alte 475 de mii afirmă că vorbesc româna. Acestora li se adaugă şi aproximativ 70 de mii de cetăţeni care se consideră etnici români, ridicând totalul celor care declară că vorbesc româna la peste jumătate de milion (16,4%), dar totuşi de aproape 4 ori mai puţin decât numărul celor ce declară că vorbesc de obicei "moldovenească".

Numărul celor care vorbesc româna este mai mare în mediul urban, unde aproximativ 23% din cei chestionaţi au afirmat că au limba română ca limba maternă şi că aceasta este limba în care vorbesc de obicei. De asemenea 40% din populaţia Moldovei a indicat limba moldovenească ca limbă maternă în mediul urban, dar procentul scade până la 37% în capitolul limba vorbită de obicei. În mediul rural, raportul între română şi moldovenească este de unu la şapte.

Româna şi moldoveneasca în recensământ

Populaţia
limba maternă
limba vorbită de obicei
mold. % română % mold. % română %
general 2 029 847 60% 558 508 16,5% 1 988 540 58,8% 554 814 16,4%
urban 521 323 40% 302 857 23,2% 481 114 36,8% 299 815 22,9%
rural 1 508 524 72,6% 255 651 12,3% 1 507 426 72,5% 254 999 12,3%
Note:
1 Datele au fost înregistrate la recensământul din 2004 şi au fost publicate în aprilie 2006 de Biroul Naţional de Statistică.
[18]
2 Procentele sunt raportate la populaţia totală (respectiv total urbană sau total rurală) a Republicii Moldova.

Modul în care s-a desfăşurat recensământul din 2004 la capitolul apartenenţă etnică şi limba vorbită, a fost criticat de către reprezentanţii Consiliului Europei. Potrivit unui articol al portalului „Moldova Azi“ din 18 mai 2005 [19], grupul de experţi internaţionali în recensăminte a declarat că "în general, recensământul moldovean a fost organizat de o manieră profesionistă", dar au remarcat că subiectele din chestionare ce ţin de naţionalitate şi limbă au fost cele mai delicate, în special înregistrarea răspunsurilor de "moldovean" sau "român" şi de aceea a conclus că o atenţie deosebită va trebui să fie acordată la utilizarea acestor date.

Şeful grupului de observatori ai Consiliului Europei care au monitorizat recensământul, John Kelly, a declarat atunci că şapte din cele zece grupuri de observatori internaţionali au înregistrat un număr considerabil de cazuri în care recenzorii le-au recomandat respondenţilor să se declare moldoveni şi nu români.[20]

Identitate[]

Fișier:Captura MAPL MD.png

Situl web al Ministerului Administraţiei Publice Locale oferă între opţiunile sale de vizualizare „limba română” (rom) şi nu „moldovenească”

Fișier:Md2002 kramar.jpg

Demonstraţie în Chişinău (februarie 2002)

În şcoli, limba se numeşte română, iar în primii ani de democraţie a fost studiată chiar cu manuale din România.[21][22][23][24] Academia de Ştiinţe a Moldovei foloseşte termenul de limbă română.[25] Înainte de 19 iunie 2006 majoritatea instituţiilor oficiale moldoveneşti foloseau acelaşi termen, inclusiv pe siturile lor web. O hotărâre a guvernului cu privire la modul de publicare a informaţiei pe paginile oficiale ale autorităţilor administraţiei publice în reţeaua Internet de la acea dată stipula că „informaţia pe paginile-web oficiale ale autorităţilor administraţiei publice va fi publicată, în mod obligatoriu, în limba moldovenească şi în limba rusă, în conformitate cu legislaţia în vigoare privind funcţionarea limbilor”.[26] Unele situri web s-au conformat normei, deşi există în continuare situri web care folosesc denumirea de „limbă română” sau abrevieri ale acesteia.[27] Printre siturile web care folosesc în continuare denumirea de „limba română” se numără Ministerul Administraţiei Publice Locale, Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, Agenţia Privatizare de pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului, Departamentul pentru Migraţie, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală şi multe altele.[28] Există şi situri web disponibile doar în limba română (deci care nu au indicatori de limbă) sau care în locul limbii afişează un steag tricolor (uneori cu stema Moldovei), evitând astfel problema denumirii limbii.[27]

În 1993, Vasile Stati şi-a exprimat convingerilor ce susţineau existenţa unei limbi moldoveneşti de sine stătoare, diferită de cea română, în cartea sa „Moldovenii în lume”. Cartea sa conţinea o mulţime de neadevăruri şi falsuri, lucruri care i-au atras o mulţime de critici. Lui Stati i se părea totodată de neomis faptul că anterior, mulţi autori moldoveni îşi numeau limba moldovenească, de la Grigore Ureche la Miron Costin sau Dimitrie Cantemir.

Eugen Coşeriu, implicat şi el în dezbaterea referitoare la glotonimul de „limbă moldovenească”, preciza că înşişi susţinătorii moldovenismului scriu într-o română îngrijită, pe care o denumesc „moldovenească”, fapt care constituie un argument irefutabil împotriva existenţei acestei limbi ca limbă de sine stătătoare şi în favoarea punctului de vedere că cele două glotonime sunt pur şi simplu sinonime.[29] Ion Stici afirma că nicio limbă nu poate avea două denumiri, în timp ce fostul preşedinte moldovean, Mircea Snegur găsea recunoaşterea a două glotonime pentru o limbă incompatibilă cu adevărul ştiinţific. Snegur afirma în discursul său din 27 aprilie 1995: „Numele corect al limbii pe care o vorbim este română, iar cei ce nu vor să înţeleagă – să consulte savanţii, care ştiu mai multe despre etimologia şi dezvoltarea limbii noastre.”

Adepţii moldovenismului sunt de cele mai multe ori moldoveni care au crescut în familii mixte, în care numai unul dintre părinţi este moldovean(român). Astfel, mamele lui Vasile Stati şi Valeriu Reniţă sunt rusoaice, tatăl lui Constantin Starîş este ucrainean, mama lui Ion Berlinski este ţigancă, iar tatăl vitreg a lui Vladimir Voronin este rus.[30]

Totodată, idiomul moldovenesc este de cele mai multe ori asociat celorlalte graiuri vorbite pe teritoriul României, muntenesc, crişean ş.a., aşadar o echivalare între cele două este nepotrivită (după Ion Stici, Silviu Berejan, Vitalie Marin, Eugen Coşeriu). Astfel, cuvintele lui Stati despre aşa-numita „limbă moldovenească” sunt de cele mai multe ori calificate drept „himere”, „un fals ştiinţific”, o „absurditate”, o „utopie”, un „act de genocid etnic şi cultural”. Glotonimul de „limbă moldovenească” a primit la rândul său calificative ca „fals” (Nicolae Leahu, Gheorghe Mihăilă), „himeric” (Vlad Cubreacov), „artistic” (Moldopres, 20 iulie 1995).

Din punct de vedere internaţional, termenul de „limbă română” este folosit pentru a denumi limba oficială în Republica Moldova de către diverse instituţii şi organizaţii, ca ONU, Uniunea Europeană, Banca Mondială, CIA, Ministerul German de Externe[31] sau Departamentul de Stat al SUA.[32]

În anul 2002, ministrul moldovean de Justiţie Ion Morei, a declarat că româna şi moldoveneasca sunt una şi aceeaşi limbă, şi că Constituţia Republicii Moldova ar trebui modificată, nu neapărat prin schimbarea cuvântului moldovenească în română, ci prin adăugarea sintagmei „Româna şi moldoveneasca sunt aceeaşi limbă“.[33] Ministrul moldovean al Învăţământului, Valentin Beniuc, zicea: „Am spus nu o dată că noţiunile de limbă moldovenească şi limbă română reflectă unul şi acelaşi fenomen lingvistic în esenţă“.[34]

Academicianul Silviu Berejan, cercetător ştiintific principal în cadrul Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia de Ştiinţe a Moldovei, a pledat în Conferinţa privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova pentru inexistenţa unei aşa-numite limbi moldoveneşti.[35]

Unele dintre cele mai impresionante contribuţii în sprijinul identităţii sunt lucrările lui Nicolae Mătcaş, printre care şi Comunicarea prezentată la Congresul al V-lea al Filologilor Români, Iaşi-Chişinău, 6-9 iulie 1994. Mătcaş, la fel ca şi Coşeriu, reformulează „argumentele“ moldoveniste (aşa încât acestea să sune a texte ştiinţifice), după care desfiinţează teoria moldovenistă, paragraf cu paragraf. La sfârşit filologul îşi „justifică“ gestul: „Ştiinţa nu trebuie să se afle la cheremul cutărui sau cutărui conducător sau partid, scopul suprem al ei constând în a sluji adevărul.

Conform relatărilor despre recentul recensământ moldovean, aproximativ 2/3 din cei care şi-au declarat limba maternă ca fiind română sau moldovenească au folosit primul termen.[36] Ulterior, datele oficiale finale ale recensământului au arătat că doar puţin peste o cincime din vorbitorii de limbă română/moldoveană au indicat româna ca limbă maternă, însă rezultatele cu privire la acest subiect au fost puse la îndoială.[19]

Conform declaraţiilor europarlamentarului Adrian Severin, Comisia Europeană a renunţat să mai folosească glotonimul "limba moldovenească" in documentele oficiale.[37]

Diferenţe[]

Ortografie şi alfabet[]

Fișier:Asm lbro3.jpg

Partea introductivă a „Dicţionarului ortografic al limbii române (ortopepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)” publicat sub egida AŞM

Principala diferenţă de ortografie între cele două variante consta înainte de publicarea „Dicţionarului ortografic al limbii române (ortopepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)” (elaborat de Academia de Ştiinţe a Moldovei şi recomandat spre editare în urma şedinţei din 15 noiembrie 2000) în folosirea literelor â şi î. În timp ce în româna standard sunt folosite ambele glife (cu excepţia unor publicaţii care continuă să folosească ortografia de dinainte de 1990), cu reguli clare de folosire (a se vedea â şi î), în româna moldovenească era recomandată folosirea lui î din i. Totuşi, multe publicaţii de limbă română din Republica Moldova foloseau şi înainte de acest moment â (Flux, Accente, Ziarul de Garda, Timpul, etc.), la fel cum în România există publicaţii care folosesc vechea ortografie (Academia Caţavencu printre altele). Faptul că ortografia oficială reglementată în Republica Moldova impunea folosirea în exclusivitate a literei î se datora faptului că, după perioada sovietică în care româna era scrisă cu alfabetul chirilic, când Academia de Ştiinţe a Moldovei a adoptat alfabetul latin cu ortografia din România, Academia Română încă nu reintrodusese simbolul â în forma inspirată de ortografia interbelică.

Din acelaşi motiv, cuvântul sunt se scria în Moldova sînt.

În perioada comunistă, şi în primii ani de după revoluţie, româna din România folosea la rândul ei aceeaşi ortografie (scrierea cu î din i şi sînt). Decizia de a reforma ortografia pentru a include şi caracterul „â” a fost luată de Academia Română în 1993.

Cu toate acestea în noua ediţie a „Dicţionarului ortografic al limbii române (ortopepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)” se aplică Hotărârea Adunării generale a Academiei Române din 17 februarie 1993 privind la revenirea la „â” şi „sunt” în ortografia limbii române. „Dicţionarul ortografic al limbii române (ortopepic, morfologic, cu norme de punctuaţie)” este elaborat pe baza „Dicţionarului ortografic cu elemente de ortoepie şi morfologie”, apărut la Chişinău în anul 1990, care, la rândul lui, a fost pregătit după „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române”, publicat la Editura Academiei Române în anul 1982, şi reprezintă, în esenţă, o ediţie adăugată a acestora. Ediţia s-a îmbogăţit cu 25 000 de unităţi lexicale, ajungând astfel la cifra de 75 000.

În Republica Moldova, alfabetul chirilic a fost înlocuit de cel latin în 1989. Conform unui studiu AEGEE din 1997, aproape toată populaţia urbană moldovenească cunoaşte alfabetul latin, deşi mulţi moldoveni de peste 30 de ani preferă literele chirilice.[38]

Vocabular[]

În 2003, Vasile Stati, un promotor al argumentului „moldovenist“, a publicat un dicţionar moldovenesc-român, cu o prefaţă virulentă şi cu scopul declarat de a demonstra că în cele două ţări se vorbesc limbi diferite. Lingviştii Academiei Române au declarat că toate cuvintele moldoveneşti sunt de asemenea cuvinte româneşti. Şi în Republica Moldova, şeful Institutului de Lingvistică din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ion Bărbuţă, a descris dicţionarul ca fiind o „absurditate, servind scopuri politice“. Aceste reacţii academice au fost catalogate ca tendinţe expansioniste româneşti de către Stati, care a acuzat guvernul român de aceasta în faţa forurilor internaţionale.

Bilingvism[]

Dialectul moldovenesc îmbogăţit cu elemente de vocabular din limba rusă este preponderent folosit la nivel naţional. În oraşe (cu excepţia Transnistriei, româna moldovenească şi rusa sunt folosite într-un raport de 50:50, deşi dialectul moldovenesc câştigă teren în ultimii ani ca limbă oficială şi limbă vorbită de obicei.

Un fenomen frecvent este folosirea cuvintelor şi construcţiilor ruseşti, a calcurilor de formă şi sens în limba vorbită în Moldova. De obicei, cuvântul rus vine declinat după regulile gramaticale ale limbii române. Există totuşi cazuri când o astfel de adaptare la forma de plural a substantivului este greoaie sau chiar imposibilă din punct de vedere fonetic. În acest caz, cuvântului îi este ataşat un articol enclitic la forma sa rusă de plural. Elocvente pentru această situaţie, care apare la substantivele ruseşti terminate în „-чка”, „-жка” (şi analog la cele cu terminaţia „-ска”, „-шка”, „-вка” printre altele) sunt exemple ca „tapocichile” (pantofii sport), „bulocichile” (chiflele), „leajchile” (bătătoarele), „sosischile” (cârnăciorii), „slivchile” (cremele). Vocabularul cultural şi terminologia ştiinţifică este aliniat în schimb limbii române.

O altă marcă a bilingvismului este penetrarea balcanismelor în limba rusă. În acest sens, se remarcă nediferenţierea între desemnarea locului (prepoziţional) şi direcţia deplasării (acuzativ), de exemplu „oни приехали в городе” în loc de „в город” (au venit în oraş/sunt veniţi în oraş). Mai rar, apare folosirea formelor personale în locul infinitivului „позволяет, чтоб мы работали” (ne permite a lucra/ne permite să lucrăm). De remarcat este şi tranzitivitatea acţiunii substantivului, de exemplu „oб увековечении имя певицы” (despre eternalizarea numelui cântăreţei), sau expresii ca „это я тоже имею запланировано” însemnând asta am plănuit şi eu (folosită şi de preşedintele Petru Lucinschi în discursul său din 29 noiembrie 1996), care ilustrează folosirea construcţiei perfectului după modelul limbilor vest-europene (romanice) în limbile slavice (un fapt asemănător apare în limba macedoneană, datorat substratului său aromân).

Situaţia din Ucraina[]

În perioada sovietică, în RSS Ucraineană minoritatea românofonă a fost împărţită între "moldoveni" şi "români" pe baza criteriului geografic, astfel:

  • În regiunea Odesa care cuprinde Sudul Basarabiei şi cele 8 raioane din fosta RASS Moldovenească care în 1940 au fost incluse în Ucraina, toţi românofonii au fost etichetaţi drept moldoveni, iar limba vorbită de ei drept moldovenească.
  • În Transcarpatia (Maramureşul de Nord) românofonii erau recunoscuţi ca având naţionalitate română.
  • În regiunea Cernăuţi populaţia românofonă era împărţită între "moldoveni" şi "români" după criterii nu foarte exacte (uneori în cadrul aceleiaşi familii existau asemenea împărţiri artificiale), însă ca regulă generală nu foarte strict aplicată, în partea basarabeană a regiunii (fostul judeţ Hotin) românofonii erau declaraţi moldoveni, iar în partea bucovineană a regiunii era acceptată şi declararea naţionalităţii române.
  • În celelalte regiuni ucrainene unde existau sate româneşti, locuitorii erau consideraţi moldoveni.

În sistemul de învăţămînt pentru minoritatea românofonă se folosea exclusiv "limba moldovenească" scrisă cu alfabet chirilic. Inclusiv românilor din Maramureşul de Nord, care niciodată nu s-au considerat moldoveni şi erau recunoscuţi oficial drept români de autorităţile sovietice, li se preda în şcoli "limba moldovenească".

După trecerea la alfabetul latin în Republica Moldova, au trecut la alfabetul latin şi moldovenii din Ucraina.

În Ucraina, învăţământ în limba română/moldovenească există doar în regiunile Odesa, Cernăuţi şi Transcarpatia. În perioada de început a URSS, înainte de al doilea război mondial, au existat şcoli moldoveneşti şi în alte regiuni.

Situaţia lingvistică în stânga Nistrului[]

Aşezăminte moldoveneşti sunt menţionate în stânga Nistrului încă din secolul XVII, cu toate că acestea nu au făcut niciodată parte din Principatul Moldovei. Până la includerea acestui spaţiu în Imperiul Rus la sfârşitul secolului XVIII, aşezările s-au aflat sub stăpânirea tătarilor, cu excepţia nordului inclus în Regatul Poloniei. Odată cu formarea în 1924 a Republicii Sovietice Socialiste Autonome Moldoveneşti, limba română a fost introdusă în educaţie, presă şi publicistică. Până în 1928 s-a dezvoltat limba română, scrisă iniţial cu caractere chirilice – pentru acomodarea populaţiei, iar mai apoi cu alfabetul latin. Această dezvoltare a fost întreruptă în anii următori, în scopul sincronizării cu politica de proletcultism a Uniunii Sovietice, care cerea anularea realizărilor progresive ale societăţii civile. Acest fapt a afectat şi idiomul moldovenesc care trebuia să funcţioneze ca o limbă independentă faţă de limba română, politică al cărui principal susţinător era lingvistul Leonid Madan. Noile norme fonetice şi gramaticale, precum şi neologismele introduse nu s-au bucurat de succes şi au fost eliminate în 1932, fapt urmat de adoptarea normei literare limbii române cu alfabet latin. Această perioadă nu a durat decât până în 1938, până la începerea terorii staliniste, a cărei victime au fost „românizatorii”, alături de milioane de alţi „duşmani ai poporului”. Limba standard a fost din nou scrisă cu caractere chirilice şi îmbogăţită cu cuvinte de sorginte rusă, după o normă construită de I. C. Ciobanu.

În iunie 1940, după 22 de ani de la unirea din 1918, Uniunea Sovietică reocupa Basarabia şi ocupa Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. Un an mai târziu, România a atacat URSS-ul, ca parte a Operaţiunii Barbarossa şi a eliberat ţinuturile vremelnic ocupate, în acelaşi timp ocupând şi teritoriile dintre Bug şi Nistru (care au primit prin extensie numele de Transnistria). Dupa o perioadă numai de 3 ani în care limba şi alfabetul moldoveneşti au fost înlocuite de limba română şi grafia latină, zona a fost reocupată de URSS în 1944 şi a rămas în cadrul statului unional sovietic până disoluţia acestuia din 1991. După război, conducerea sovietică a renunţat la planurile de introducerea unei limbi de stat bazată pe dialectul moldovenesc, urmând ca după mai multe concesii limba română să devină limba standard, dar scrisă încă cu caractere chirilice. Statutul limbii în Transnistria era până în 1989 identic cu cel din Basarabia, deşi în mediul cotidian româna avea o importanţă mult mai redusă în stânga Nistrului – o cauză a acestui fapt era şi faptul că moldovenii constituiau doar 40% din populaţie, iar prestigiul limbii era chiar şi printre ei mai scăzut decât în restul RSS Moldoveneşti. În timp ce deja în 1989 în Basarabia limba era denumită „română”, fiind introdus şi alfabetul latin, autorităţile de la est de Nistru şi-au declarat unilateral independenţa faţă de Republica Moldova şi au adopta rusa, ucraineana şi moldoveneasca ca limbi oficiale. De fapt însă, limba de stat în republica separatistă nistreană este rusa, dominantă în mediul urban, în special în capitala Tiraspol. În mass media este folosită şi aşa-numita „moldovenească”, limba română standard scrisă cu alfabetul chiriclic. Universitatea, care a folosit pentru o perioadă de timp alfabetul latin, a fost mutată la Chişinău. Astfel, Universitatea de Stat din Tiraspol se află în Chişinău, iar la Tiraspol funcţionează Universitatea Nisteană Şevcenco. În general, dialectul moldovenesc joacă un rol periferic în mediul din stânga Nistrului.

Republica s-a autodenumit „Nistrenia”.[39] Numele de „Transnistria” era folosit în România înaintea izbucnirii celui de Al Doilea Război Mondial, fără să posede conotaţii speciale. În URSS însă, numele făcea referire la regimul de ocupaţie româno-german asupra teritoriului dintre Nistru şi Bug (cu centrul la Odessa) din perioada 1941-1944, motiv pentru care termenul este evitat în zilele noastre. Cu toate acestea, termenul „Nistrenia” se conformează normei lingvistice româneşti.

În vara lui 2004, miliţiile separatiste au început să închidă şcolile din Transnistria în care se preda limba română cu alfabet latin, iar părinţii şi elevii care s-au opus au fost arestaţi. O parte din elevii care au luptat la acea vreme pentru a se putea exprima în limba română şi-au petrectut sărbătorile de iarnă din 2004 în România la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe. Şcolilele româneşti închise au fost apoi redeschise, însă acestea au statut de "şcoli neguvernamentale", şi în consecinţă nu primesc fonduri de la autorităţile RMN. Potrivit agenţiei de presă oficiale de la Tiraspol, Olivia-Press, în şcolile din stânga Nistrului, 11 200 de elevi învaţă în „limba moldovenească” (cu alfabetul chirilic), în vreme ce 3.400 de elevi sunt înscrişi în cele 6 instituţii de învăţământ neguvernamentale în care se învaţă în „limba română” (cu alfabetul latin).[40].

Bibliografie[]

  • Die Enzyklopädie des Europäischen Ostens, Mark A. Gabinskij: de Moldawisch” (Moldoveneşte)
  • Dyer 1999, 2005: The Romanian Dialect of Moldova: A Study in Language and Politics (Studies in Linguistics and Semiotics), Lewiston, NY: Edwin Mellen Press
  • Eremia, Ion. Falsificarea istoriei sau "Fenomenul Stati" în Republica Moldova, editura Cartdidact, Chişinău, 2003 ISBN 9975-932-48-8
  • Lenore A. Grenoble: Language Policy in the Soviet Union (Springer 2003), ISBN 1402012985; p. 89–93.
  • Valeria Guţu-Romalo: Evoluţia limbii române în Republica Moldova, în: Adriana Grecu: Unitatea limbii române cu privire specială la Basarabia şi Bucovina, Editura Academică, Bukarest 2004, ISBN 973-270985-5; p. 33–48
  • Klaus Heitmann: Das Moldauische im Zeichen von Glasnost' und Perestrojka, în: Wolfgang Dahmen (editor): Romanistisches Kolloquium V, Fink-Verlag, München 1991, ISBN 3-7705-2674-0
  • Klaus Heitmann: Rumänisch: Moldauisch, în: Günther Holtus (editor): Lexikon der romanischen Linguistik, Bd. 3, Niemeyer-Verlag, Tübingen 1989, ISBN 3-484-50234-7; p. 508–521
  • Удлер Р. Я., 1976 - „Диалецтное членение молдавского Языка”, I-II, Кишинёв
  • Gogin G., 1989: „Limba moldovenească vorbită”, Chişinău
  • Comarniţchi V.A., 1959: „Expresiile dialectale «mai delicat», «mai pi cultură», «mai în politică», «în politică». Limba şi literatura moldovenească 2”, 72-73
  • Turculeţ A., 1994: „Limba română în Basarabia”, Limba română 5-6, 38-39

Note[]

  1. Kogan Page 2004, p 242
  2. Registrul de Stat al Actelor Juridice al Republicii Moldova
  3. „Concepţia politicii naţionale a Republicii Moldova” pe situl web al Parlamentului Republicii Moldova:
    Fișier:Cquote2.svg Concepţia porneşte de la adevărul statornicit istoriceşte şi confirmat de tezaurul literar comun: poporul moldovenesc şi poporul român folosesc o formă literară comună [...]. Avînd originea comună, dispunînd de un fond lexical de bază comun, limba naţională moldovenească şi limba naţională română îşi păstrează fiecare lingvonimul/glotonimul său ca însemn identificator al fiecărei naţiuni: moldovenească şi română. Fișier:Cquote2.png
  4. Kogan Page 2004, p 291 ;
  5. Dyer 1999, 2005: The Romanian Dialect of Moldova: A Study in Language and Politics (Studies in Linguistics and Semiotics), Lewiston, NY: Edwin Mellen Press
  6. „Moldova la marginea prăpastiei: O naţiune postcomunistă se abate de la drum” („Moldova on the Brink /Sliding Deeper Into Poverty : A Post-Communist Nation Loses Its Way”), publicat de IHT la 16 iunie 2000, p. 2
  7. "Ziua", 22 noiembrie 2007, Academia Română combate "limba moldovenească": Academia, prezidată de Ionel Haiduc, combate conceptul de "limbă moldovenească" aratând că impotriva sa s-au pronunţat de-a lungul vremii numeroşi romanişti de prestigiu, inclusiv din fosta Uniune Sovietică. "Acum o jumatate de secol, doi renumiţi profesori ai Universităţii din Moscova, romanistul R.A. Budagov si slavistul S.B. Bernştein, au trimis revistei Voprosi jazakoznanija (Probleme de lingvistică) articolul cu privire la unitatea de limbă româno-moldovenească, articol ce a fost publicat abia in 1988, în revista "Nistru". Cei doi savanţi arătau in mod clar ca s-au irosit multe forţe şi mult timp pentru a demonstra teza eronata cum că moldovenii şi românii vorbesc limbi romanice înrudite, dar diferite. Dovezi în favoarea acestei teze n-au existat şi nu pot exista", se arăta în comunicat. Un alt exemplu oferit de Academia Română este poziţia exprimata de Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, în acord cu poziţia Academiei de Ştiinţe, care declara, în septembrie 1994, ca folosirea glotonimului "limba moldovenească" creează "o confuzie periculoasă în faţa lumii civilizate şi ne face de ruşine în faţa copiilor noştri şi a generaţiilor care vor veni".
  8. Populaţia după naţionalitate şi limba maternă la Recensământul din 2004, Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova, 7 aprilie 2006
  9. http://www.ifri.org
  10. Catherine Durandin citată în Junien Javerdac: "Moldaves: ils ne sont pas tous roumains", "Balkan" nr. 12, Minorités et Diaspora, Bordeaux 1991
  11. Constituţia Republicii Moldova, Titlul VII, Articolul VII, paragraful (1): Legea din 1 septembrie 1989 cu privire la funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova rămîne în vigoare în măsura în care nu contravine prezentei Constituţii.
  12. Legea cu privire la functionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldovenesti Nr.3465-XI din 01.09.89 Vestile nr.9/217, 1989: RSS Moldovenească sprijină aspiraţia moldovenilor care locuiesc peste hotarele republicii, iar ţinînd cont de identitatea lingvistică moldo-română realmente existentă - şi a românilor care locuiesc pe teritoriul Uniunii RSS, de a-şi face studiile şi de a-şi satisface necesităţile culturale în limba maternă.
  13. Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, Moldova Suverană
  14. Charles King - "Moldovenii. România, Rusia şi politica culturală", Editura Arc, Chişinău 2002, pag. 67
  15. Elena Negru - "Politica etnoculturală în RASS Moldovenească", Editura Prut Internaţional, Chişinău 2003
  16. Helene Despic: Obosiţi de măsurile retrograde ale noii puteri, moldovenii îşi văd viitorul într-o Europă unită, publicat în Libération la 19 martie 2002
  17. Velişco Nadejda: „Reforma curriculară în Republica Moldova (studiu), Chişinău 2007
  18. Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova: Recensământul din 2004
  19. a b Grupul de experţi din cadrul misiunii internaţionale de observare a recensământului în Republica Moldova şi-a exprimat disponibilitatea de a consulta Biroul Naţional de Statistică în procesul de evaluare a datelor recensământului, publicat în Moldova Azi, ediţia din 18 mai 2005, atribuit grupului de presă Flux.
  20. Corneliu Rusnac: „2 milioane vorbesc «moldoveneşte», 500 de mii româna” publicat pe BBCRomanian.co.uk, ediţia din 10 aprilie 2006
  21. Banca Mondială, „Reviews of National Policies for Education: Moldova“ (Despre politica naţională pentru educaţie), p. 51
  22. Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldova: acordarea cetăţeniei moldoveneşti
  23. Ministerul Învăţămîntului al Republicii Moldova: învăţămînt preuniversitar
  24. „Profesori basarabeni sunt instruiţi în Galaţi“, publicat în Viaţa Liberă, un săptămânal gălăţean
  25. Academia de Ştiinţe a Moldovei (sit web oficial)
  26. „Cadou de Ziua Limbii: Paginile-web oficiale vor fi citite în «limba moldovenească»”, publicat în Timpul la 14 iulie 2006
  27. a b „Româna cu chirilice”, publicat în Jurnal de Chişinău
  28. Ministerul Administraţiei Publice Locale, Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare, Agenţia Privatizare de pe lângă Ministerul Economiei şi Comerţului, Departamentul pentru Migraţie, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Telecomunicaţii şi Informatică, Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru, Agenţia Naţională de Dezvoltare Rurală
  29. Eugen Coşeriu, 1994: „Prelegeri şi conferinţe”, Iaşi, p. 181-189.
  30. Nicolae Dabija - "Rusoaicele (2)"
  31. Informaţii despre Moldova oferite de Ministerul German de Externe în limba germană. Limba de stat este numită "română": Landessprache: Rumänisch; Russisch ist als Verkehrssprache weit verbreitet, in Gagausien im Süden des Landes wird auch Gagausisch (Turksprache) gesprochen
  32. Banca Mondială, ONU, Uniunea Europeană, CIA Factbook, Departamentul de Stat al SUA
  33. „Ion Morei: «limba moldovenească este identică cu cea română»”, publicat în Moldova Azi la 10 septembrie 2002
  34. „Din nou fără burse”, publicat în Jurnal de Chişinău la 25 mai 2004
  35. Silviu Berejan, cercetător ştiintific principal în cadrul Institutului de Lingvistică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei: „Limba română exemplară nu poate fi numită moldovenească, pentru că limba literară moldovenească nu există. Există numai vorbire dialectală moldovenească. Ceea ce ani în şir am numit noi în RSSM impropriu «limbă literară moldovenească» nu era altceva decât limbă română exemplară, doar că era scrisă cu alfabet rusesc. E de ajuns însă ca orice text publicat în acea perioadă să fie transcris cu alfabet latin, ca oricine sa să convingă că el nu a avut şi nu are nici o particularitate specifică pentru vorbirea actuală moldovenească“. (Comunicare la Conferinţa privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova).
  36. „Mai mulţi români decât «moldoveni»“, publicat în Gardianul pe 3 noiembrie 2004
  37. Ziua, 14 martie 2008
  38. Diana Nissler: Language in Moldova - observations in streets and houses in the Republic of Moldova (Limbile în Moldova - observaţii pe străzile şi în casele din Republica Moldova)
  39. Transnistria a devenit «Nistrenia», publicat în Gardianul la 17 noiembrie 2006
  40. Declaraţia Ministrului Educaţiei din Republica Moldovenească Nistreană, în chestiunea asigurării drepturilor la educaţie al copiilor, publicat de Olivia-Press la 15 iulie 2004

Vezi şi[]

  • Graiul moldovenesc

Legături externe[]

Wikipedia-logo Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Limba moldovenească. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă.
Advertisement