România
Advertisement

Europa a fost zguduită în ultimii doi ani de tot mai multe  atacuri teroriste, numărul victimelor fiind de 443, informează DailyMail.[]

== Preluat de pe https://www.intellnews.ro/harta-terorii-2015-2016/
== Harta terorii indică cele mai notabile atacuri din perioada 2014-20

Harta-terorii

16:

2014

Bruxelles, Belgia: 24 mai – 4 decese – un bărbat, suspectat de antisemitism, a împuşcat mortal trei vizitatori ai Muzeului Evreiesc din Bruxelles, a patra victimă decedând din cauza rănilor la spital.

Tours, Franţa: 20 Decembrie – 3 răniţi – un bărbat convertit la islam a fost împușcat mortal după ce a atacat cu un cuţit trei poliţişti. Bertrand Nzohabonayo, care a pătruns cu un cuţit într-o secţie de poliţie şi a rănit trei oameni ai legii, postase pe Facebook o poză cu un steag ISIS.

Dijon, Franţa: 21 decembrie – 13 răniţi – un bărbat cu probleme psihice a intrat cu mașina într-o mulţime, strigând în arabă „Allah este mare”. Poliţiştii sosiţi la faţa locului au declarat că bărbatul voia să „calce cu maşina cât mai mulţi oameni”.

Nantes, Franţa: 22 decembrie – 11 răniţi – un şofer a intrat cu duba în mulţimea strânsă într-un târg de Crăciun, rănind 11 persoane. Ulterior, bărbatul s-a înjunghiat de mai multe ori şi a fost printre cele cinci victime internate în condiţii grave.

2015

Paris, Franţa: 7 ianuarie – 12 decese – doi bărbaţi mascaţi au intrat înarmaţi în sediul ziarului de satiră Charlie Hebdo şi au început să tragă în angajaţi, după ce publicaţia a scos pe piaţă o caricatură ce aducea insulte profetului Mohamed.

Paris, Franţa: 8 ianuarie – un deces şi un rănit – În suburbia Montrouge un bărbat înarmat cu un pistol şi o mitralieră a împuşcat mortal o poliţistă şi a rănit un bărbat înainte să fugă de la locul faptei, atacul fiind ulterior legat de masacrul de la Charlie Hebdo.

Paris, Franţa: 9 ianuarie – patru decese – Un bărbat înarmat a luat mai mulţi ostatici în interiorul unui supermarket. Poliţia a înconjurat clădirea şi patru oameni au fost găsiţi morţi în interiorul magazinului.

Copenhaga, Danemarca: 14-15 februarie – două decese şi cinci răniţi – împuşcături în cadrul unui eveniment de free speech unde un caricaturist l-a înfăţişat pe profetul Mohamed, urmată de o alta în faţa unei sinagogi a dus la decesul a două persoane şi la rănirea a cinci poliţişti.

Paris, Franţa: 19 aprilie – un deces – o femeie a fost împuşcată mortal de un bărbat după ce acesta s-a împuşcat din greşeală în picior în timp ce încerca să ia cu asalt o biserică.

Zvornik, Bosnia Herzegovina: 27 aprilie – doi răniţi – un bărbat înarmat a atacat o secţie de poliţie din estul Bosniei, în timp ce striga „Allah este mare”, omorând un poliţist şi rănind alţi doi înainte să fie împuşcat mortal.

Diyarbakır, Turcia: 5 iunie – patru decese, peste 100 de răniţi – două explozii au dus la decesul a patru persoane şi la rănirea a altor 100, în cadrul unei adunări kurde. Erdogan a descris incidentul ca fiind o provocare menită să destabilizeze pacea înaintea alegerilor parlamentare.

Lyon, Franţa: 26 iunie – un deces – un angajat dintr-o fabrică americană a fost decapitat în apropiere de Lyon, iar capul său a fost prins în poarta de acces alături de două steaguri islamice.

Ankara, Turcia: 10 octombrie – 102 decese, peste 400 de răniţi – surse din cadrul securităţii turce au declarat că ISIS s-ar afla în spatele a două explozii ce au dus la moarte a 102 persoane strânse în scopuri pacifiste în Ankara.

Paris, Franţa: 13 noiembrie – 137 decese, aproape 400 de răniţi – atacuri coordonate ce au avut loc pe stadionul naţional, urmate de mai multe atentate sinucigaşe şi atacuri asupra unor cafenele şi restaurante, au dus la moartea a 137 de persoane si la rănirea a altor 400.

Sarajevo, Bosnia Herzegovina: 18 noiembrie – două decese şi cinci răniţi – atacul condus de un bărbat a dus la moartea a doi soldaţi şi la rănirea altor cinci. In urma investigaţiilor se pare că atacatorul nu avea legături cu nicio grupare teroristă.

2016

Bruxelles, Belgia: 22 martie – 35 decese şi peste 300 de răniți – doi bărbaţi ce purtau valize cu bombe artizanale au luat cu asalt o aripă a Aeroportului din Bruxelles, acestea explodând la o distanţă de 9 secunde. O altă explozie avea să fie detonată o oră mai târziu într-un tren din staţia de metrou Maalbeek.

Magnanville, Franţa: 14 iunie – două decese – un ofiţer de poliţie şi soţia sa au fost înjunghiaţi mortal de un bărbat ce se identifica cu gruparea teroristă Stat Islamic.

Istambul, Turcia: 28 iunie – 41 decese, peste 230 de răniţi – trei explozii pe aeroportul Ataturk din Istanbul, în cadrul unui atac terorist coordonat. Prima explozie a avut loc la uşile de la intrări, apoi doi bărbați au pătruns în interiorul aeroportului şi s-au detonat. 23 dintre victime erau de origine turcă iar alte 13 erau străine, a declarat un oficial.

Nisa, Franţa: 14 iulie – 84 decese – un francez de origine tunisiană a pătruns cu un camion în zona în care oamenii celebrau ziua Franţei, omorând 84 de persoane, iar alte câteva sute au fost rănite. Procurorii francezi au declarat că Mohamed Lahouaiej Bouhlel planificase atacul cu câteva luni în urmă.

Advertisement