Craiova este reşedinţa judeţului Dolj, denumită şi "capitala Olteniei". Conform ultimului comunicat al Institutului Naţional de Statistică, la data de 1 ianuarie 2006 oraşul avea o populaţie de 299.200 locuitori, fiind al cincilea oraş ca populaţie din România[1] după Bucureşti, Iaşi, Constanţa şi Timişoara.
Geografie[]
- Localizare: Municipiul Craiova este situat în sudul României, pe malul stâng al Jiului, la ieşirea acestuia din regiunea deluroasă, la o altitudine cuprinsă între 75 şi 116m. Craiova face parte din Câmpia Română, mai precis din Câmpia Olteniei care se întinde între Dunăre, Olt şi podişul Getic fiind străbătută prin mijloc de Valea Jiului. Oraşul este aşezat aproximativ în centrul Olteniei, la o distanţă de 227 km de Bucureşti şi 68 km de Dunăre. Forma oraşului este foarte neregulată, în special spre partea vestică şi nordică, iar interiorul oraşului, spre deosebire de marginea acestuia, este foarte compact. Pentru populaţia sa, suprafaţa oraşului este mică.[necesită citare]
- Climă: Regimul climatic este temperat continental specific de câmpie, cu influenţe submediteraneene, datorate poziţiei depresionare pe care o ocupă judeţul în sud-vestul ţării. Valorile medii ale temperaturii sunt cuprinse intre 10-11,5° iar precipitaţiile sunt mai scăzute decât în restul teritoriului.
- Relief: Relieful oraşului Craiova se identifică cu relieful judeţului Dolj, respectiv de câmpie. Spre partea nordică se observă o uşoară influenţă a colinelor, în timp ce partea sudică tinde spre luncă.
- Populaţie: Craiova are o populaţie de 339.622 locuitori (2006), în timp ce zona metropolitană a Craiovei numară în jur de 370.000 locuitori (2006). Conform statisticilor pe langă cei aproape 330.000 de cetaţeni craioveni, Craiova are un numar de 46.000 de flotanţi, 34.000 de studenţi, veniţi pentru a continua studiile la centrul universitar din Craiova, precum si alţi 22.000 de cetăţeni, fie stărini, fie din alte localităţi ale ţarii, care locuiesc in Craiova, dar nu au domiciliul stabil in resedinţa judetului dolj. Conform datelor recensământului din martie 2002, 97,48% din populaţie este de etnie română, 1,5% sunt ţigani, 1% alte naţionalităţi.[2] Conform datelor furnizate de Primăria Craiova 2005, 99,2% din populaţie este de etnie română, 0,74% ţigani, 0,1% alte naţionalităţi. Conform recensămntului din 2002 populaţia este sub aspect confesional majoritar ortodoxă (97,9%), existând însă şi o mică dar veche comunitate romano-catolică (0,4%). La aceştia se adaugă adventiştii (0,3%), creştinii după evanghelie (0,2%), penticostalii (0,2%) şi greco-catolici (0,1%). Craiova are de asemenea cel mai mare cartier din punct de vedere al numarului de locuitori, din ţara.(exceptând cartierele Bucureştiului). Cartierul Craioviţa Nouǎ numǎra la recensǎmnâtul din 2002 107.997 locuitori.
Istorie[]
Antichitate[]
În Craiova de azi se află ruinele străvechii reşedinţe a tribului geto-dac al Pelilor, Pelendava, încă din perioada 400-350 î.C. Aceasta a fost atestată documentar pentru prima oară pe Tabula Peutingeriana o hartă probabil din anul 225 d.C.
Castrul roman Pelendava a fost construit în vecinătatea mănăstirii Coşuna, a cărei construcţie a fost începută probabil în anii 1442-1443.
Controverse şi legende privind actuala denumire a oraşului[]
Originea numelui actual al oraşului este subiectul multor controverse şi pluteşte în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul "kralj" (rege, crai). După unii, numele ar veni de la Craiul Iovan (Ioniţă Asan), mezinul fraţilor Petru şi Asan, care devine pentru o perioadă împărat al imperiului vlaho-bulgar, dar care, potrivit cronicii greceşti a lui Nicetas Choniates Akominatos, este nevoit să se refugieze la sfârşitul domniei la nord de Dunăre, unde devine "domn peste nişte vlahi din neamul lui". Teoria potrivit căreia Craiova devine capitala noii formaţiuni pe care a întemeiat-o el este susţinută de cercetatori ca L. Candea şi V. Oghină, dar şi de unele legende locale legate de lacul Craioviţa şi fata craiului înecată. Bogdan Petriceicu-Haşdeu fixează originile numelui oraşului în epoca cneazului Ioan, care apare pe Diploma Ioaniţilor, cnezat înghiţit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există şi o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur şi a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până in zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovăţului şi Palilula) expresia "norocos ca Iovan".
Sub acest nume, aşezarea Craiovei apare mai întâi în inscripţia de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.
În afara denumirii antice, Pelendava şi a numelui actual(Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona (pod peste Jiu) denumirea aflată pe o inscripţie găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VII-lea, a primit o confirmare de extremă importanţă în ultimii ani, într-o harta alcatuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Naţională de la Paris.Aceast document, relevat istoriografiei româneşti,prin bunavoinţa ministerului francez al cultelor, probează continuitatea aşezării Craiovei.
Secolele XIV-XVII[]
O parte a istoricilor, în frunte cu Nicolae Iorga, Bogdan Petriceicu-Haşdeu şi Alexandru D. Xenopol consideră că pe teritoriul de azi al Craiovei a fost teatrul bătăliei de la Rovine din timpul lui Mircea cel Bătrân.
La sfârşitul secolului al XV-lea, Craiova era un târg, întins pe moşia puternicilor boieri Craioveşti şi a Basarabilor. După prima jumătate a secolului al XVI-lea, Craiova este numită frecvent oraş, fiind cel mai important loc al schimburilor din zonă.
Apărută in ultimele decenii ale secolului al XV-lea, Marea Bănie de Craiova a devenit într-un timp relativ scurt cea de-a doua instituţie politică a ţării ca importanţă, după domnie.
În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, izvoare contemporane prezentând oraşul ca un important centru politic si militar. Craiova a fost în evul mediu şi un centru cu un important rol militar şi strategic, fiind un loc de grupare sau regrupare a forţelor militare şi centru de declanşare a acţiunilor antiotomane. Exista la Craiova un corp de oaste pus la dispoziţia Marelui Ban, compus din forţa militară a ţăranilor de pe domeniile boierimii, din aparatul de dregători ai Băniei, din ţăranii liberi şi din mercenari. În acţiunea de aducere sub stăpânirea sa a Transilvaniei şi Moldovei, lui Mihai Viteazul i-au stat alături fraţii Buzeşti -- Stroe, Radu şi Preda, Baba Novac, Banul Mihalcea, Banul Mărăcine, Mârza, Matei Basarab şi Radu Şerban.
Secolul al XVIII-lea[]
Acesta a reprezentat un secol zbuciumat pentru viaţa urbei. În 1735 în Craiova existau 836 de familii, numărând peste 4000 locuitori.
Boierimea craioveană întâmpină cu ostilitate venirea primului domn fanariot al Ţării Româneşti, Nicolae Mavrocordat în 1716. După înfrângerea turcilor şi pacea de la Passarovitz (1718), boierimea a salutat dominaţia austriacă a Olteniei (1718 - 1739), dar în 1726, când banul Gheorghe Cantacuzino este destituit, boierii din Craiova încep acţiunile de împotrivire faţă de administraţia habsburgică. Nemulţumirea populaţiei era provocată de caracterul militar al exploatării, precum şi de colectarea veniturilor provinciilor în visteria Curţii Imperiale. Amploarea haiduciei din Oltenia a atins cote nemaintâlnite în Europa, habsburgii eşuează în tentativa de a prelua puterea de facto în provincie fapt care îi determină să părăsească Oltenia. Craiova devine între 1735-1770 capitala unei regiuni cufundată în anarhie fără o apartenenţă statală reală, în care haiduci ca Iancu Jianu făceau legea. În această perioadă s-au produs în Craiova importante schimbări şi în domeniul instituţional. Bănia craioveană nu mai constituia instituţia care în perioada anterioară concura pe plan politic domnia ţării. În 1761 reşedinţa permanentă a banilor este mutată de domn la Bucureşti.
Revenirea la normalitate se petrece în 1770-1771, când Craiova devine capitala Ţării Româneşti. Bucureştiul era disputat între oştile ruseşti şi cele turcesti; iar capitala Ţării Româneşti este mutată la Craiova, domnul Emanuel Giani-Ruset urmărind de aici desfăşurarea ostilităţilor.
Economia regiunii si prosperitatea Craiovei au avut de suferit din nou la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea în urma teribilului cutremur din 1790, a ciumei din 1795, a marelui incendiu din 1796, şi datorită transformării oraşului în teatru de război în urma atacului turcesc al paşei Pazvan-Oglu din Vidin, în 1806.
Secolul al XIX-lea[]
În primele două decenii ale secolului al XIX-lea, Craiova se bucură de înflorire economică şi urbanist-edilitară; un număr tot mai însemnat de locuitori se ocupă cu meşteşugurile, comerţul şi serviciile publice. Craiova ajunge un nod comercial, administrativ şi cultural de prim rang.
Redresarea oraşului după dezastrele de la începutul secolului a venit în deceniul al patrulea, când după pacea de la Adrianopol (1829 şi după războiul ruso-turc dintre anii 1828-1829) au apărut posibilităţi pentru mai mulţi ani de linişte în ţările române.
În timpul revoluţiei de la 1821 Craiova devine bază militară pentru pandurii conduşi de Tudor Vladimirescu, fost sluger pe moşia boierului craiovean Glogoveanu.
În timpul ocupaţiei ţariste (1828 - 1834), Craiova cunoaşte creşteri economice importante. Existau în 1832 un număr de 595 de prăvălii, din care "197 de lemn şi 398 de zid". Oraşul se menţine ca centru comercial al Olteniei; exportă în Austria şi Turcia cereale, piei, ceară, animale, seu şi cervis. În 1846 la Craiova s-a înfiinţat prima societate românească pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
În jurul anului 1848 populaţia Craiovei număra circa 20.000 de locuitori.
Intelectualitatea Craiovei s-a situat ferm în primele rânduri ale înnoirilor, atât în viaţa urbei, cât şi a ţării. Un rol deosebit de important în pregatirea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 avea să-l aiba corpul profesoral de la Şcoala Centrală din Craiova, în frunte cu Ioan Maiorescu.
Dintre revoluţionarii care aveau sa deţină un rol marcant în desfăşurarea evenimentelor revoluţionare la Craiova se impun Gheorghe Magheru şi Costache Romanescu care au intrat după 1845 în rândurile societăţii secrete cu caracter politic "Frăţia".
Nu întâmplator oraşul Craiova a fost ales drept loc de întrunire a guvernului provizoriu şi prima capitală a revoluţionarilor paşoptişti înainte ca aceştia să ajungă la Bucureşti. Se confirma astfel faptul că oraşul prezenta o deosebită importanţă în mersul revoluţiei paşoptiste, că trecerea Craiovei de partea noilor prefaceri asigură revoluţiei o bază puternică în întreaga Oltenie.
Populaţia Craiovei s-a ridicat la jumătatea lui septembrie pentru a-şi declara sprijinul faţă de revoluţia lovită de armatele străine. La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, inarmaţi cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora.
După retragerea trupelor ţariste din Oltenia, în mai 1854, starea de spirit revoluţionară a maselor a sporit. În lunile februarie - martie 1855 avea loc la Craiova o puternică revoltă, socotită de istorici momentul de vârf al raporturilor de încordare ce au existat între poporul român şi ocupanţii săi din anii 1854 - 1856.
Una dintre marile familii boiereşti din Craiova - familia Bibescu - a dat Ţării Româneşti pe ultimii săi doi domnitori: fraţii Gheorghe Dimitrie Bibescu (1842-1848) şi Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1856). Uniunea vamală a Ţării Româneşti şi a Moldovei (1848) - un prim pas pe calea unirii definitive a celor două ţări româneşti - preocupările pentru întărirea capacităţii militare de aparare a ţării etc., toate aceste fapte dovedesc receptivitatea celor doi domnitori la unele imperative ale vremii. Atunci când a fost vorba însă de o nouă organizare socială, concepută la 1848 şi apoi în anii 1857-1859, ei s-au opus.
În primăvara anului 1857 s-a constituit la Craiova, Comitetul Unionist, în rândul căruia se remarcau foştii luptători de la 1848: Petrache Cernătescu, Emanoil Chinezu, Gheorghe Chitu, ş. a.
La 9 octombrie 1857 Adunarea Ad-hoc a Ţării Româneşti a votat în unanimitate pentru Unirea Principatelor. A doua zi, seara, peste 5-6000 de oameni din toate clasele societăţii se adunasera la flacăra torţelor şi ovaţionau. Participând la această istorică manifestaţie, pictorul Theodor Aman avea s-o imortalizeze în celebrul său tablou.
În preajma Unirii, Craiova număra circa 25 000 de locuitori, situându-se din acest punct de vedere imediat după capitala Ţării Româneşti, Bucureştiul.
Încă de la începutul pregătirilor pentru intrarea în Războiul de independenţă (1877 - 1878), când trupele româneşti au fost concentrate la Dunăre, au participat şi unităţi din Craiova.
Craiova se afla în centrul unei zone direct afectate de războiul antiotoman. Era, prin poziţia sa, un centru important, unde se luaseră măsurile necesare sprijinirii desfăşurării viitoarelor operaţii militare, Craiova fiind atunci ca şi astazi sediul Armatei I române.
Secolul XX[]
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova - cu cei peste 40.000 de locuitori - era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcarii, textile, materiale de construcţii etc.
Populaţia creşte, astfel încât în 1910 s-au înregistrat 51.404 locuitori. Era al doilea oraş al Munteniei după Bucureşti.
În 1913 în timpul guvernului Titu Maiorescu se semnează tratatul de pace prin care se încheie Războiul balcanic, tratat cunoscut în istorie sub numele de "Pacea de la Craiova".
Izbucnirea primului război mondial (1914-1918) a fost receptată în mod diferit de populaţia Craiovei. Marea majoritate condamna deschis războiul, ca aducător de mizerie. După doi ani de neutralitate, România intră în război (1916) de partea Antantei în speranţa împlinirii idealurilor de unitate naţională.
În anii neutralităţii (1914-1916), Craiova a devenit un puternic centru militar, aici fiind cartierul general al "Armatei I". În august 1916, în momentul intrării în război, Armata I avea un efectiv de 134.400 de oameni.
Vitejia armatelor române nu a fost suficientă pentru a stăvili ofensiva armatelor germane şi austro-ungare - bine pregătite, dotate cu tehnică de luptă şi având experienţa a doi ani de război. După lupte crâncene, armata română a fost nevoită să se retragă. Craiova este ocupată de trupele germane şi austro-ungare la 21 noiembrie 1916. În periferia Craiovei are loc celebra "şarjă de la Robăneşti", acţiune nebunească a cavaleriei române care sfârşeşte nimicită de tunurile germane.
Timp de doi ani cât a durat administraţia militară germană, întreaga viaţă economică a Craiovei a fost paralizată.
În perioada interbelică, oraşul, situat într-o zonă eminamente agrară, înaintează cu paşi prea mici pe calea industrializării, în raport cu alte zone urbane ale ţării. Marii moşieri din Oltenia, depozitării unor însemnate capitaluri provenite din despăgubirile de la împroprietărirea ţăranilor, îşi vor investi fondurile în bănci şi instituţii comerciale, în acţiuni neproductive. Numărul celor ce s-au apropiat de industrie a fost extrem de mic. Specific pentru economia oraşului, lipsită de marea producţie de fabrică, este ponderea însemnată pe care o ocupă munca la domiciliu.
În 1940 Craiova devine locul "conferinţei romano-bulgare", în urma discuţiilor româno-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, în 7 septembrie 1940, prin care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei.
Populaţia oraşului creste: 63215 locuitori în 1930, 84.574 în 1948, 96.897 în 1956, 194.235 în 1974.
Începând cu anii '60 oraşul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de maşini şi utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, uşoară, a materialelor de construcţii, industria electrotehnică, industria extractivă, industria energetică. Între ele se pot enumera Electroputere Craiova, fabrica de avioane, cea de automobile sau Combinatul de la Işalniţa.
Astăzi, Craiova este un important centru economic şi universitar-cultural.
Demografie[]
Evoluţia populaţiei la recensăminte:
Zona Metropolitana[]
Cultura[]
Craiova este al doilea oraş, după Bucureşti, după numarul de construcţii vechi: biserici, case şi palate boiereşti sau alte construcţii laice[necesită citare].
Biserici[]
Biserica Madona Dudu, catedrala Maicii Domnului, este un adevărat loc de pelerinaj. Ridicată între anii 1750 - 1756, biserica a fost refacută în 1844 după ce a fost distrusă de cutremurul din 1831. Pictura bisericii poartă semnatura lui Gheorhe Tătărescu. Biserica a fost numită astfel după icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului care - spune legenda - ar fi fost găsită într-un dud aflat pe locul unde a fost construit ulterior altarul.
Cea mai veche construcţie din zona Craiovei care s-a păstrat, atestată ca atare, este mânăstirea Coşuna - Bucovăţul Vechi. Ea se înscrie în categoria construcţiilor religioase-monumente din Ţara Românească. O veche cartografiere susţine că mănăstirea ar fi fost zidită în 1483 (părere la care subscriu, deopotrivă, istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Nicolae Iorga). Pentru zidirea bisericii s-a folosit piatră (pentru temelie) şi cărămidă (pentru soclu şi ziduri) din castrul roman Pelendava.
O altă biserică importantă este biserica Jitianu, ctitorie a lui Şerban Voievod (1654 - 1658). Biserica a fost restaurată în 1717, 1852, 1910, 1926 şi 1958. Astăzi, în interiorul clădirii civile a mănăstirii se află o bogata colecţie de odoare ale artei medievale din Oltenia.
Alte biserici importante sunt: Biserica Sfântul Ilie, construită în 1720 de vornicul Ilie Oteteleşanu şi marii negustori ai oraşului şi zugravită de pictorul Constantin Lecca între anii 1840 - 1841, refăcută în 1893, pictura actuală fiind cea executată de Gheorghe Ioanid şi Gheorghe Tătărescu), Biserica Tuturor Sfinţilor (1700), Biserica Sfântu Gheorghe Vechi (1730), Mănăstirea Obedeanu (1747), Biserica Mântuleasa (1786), Biserica Sfântul Nicolae (1794), Biserica Evanghelică (1872).
Un loc aparte între construcţiile vechi îl ocupă Catedrala Sfântul Dumitru, protectorul oraşului Craiova, care apare şi pe blazonul oraşului. Ridicată pe locul unei biserici mai vechi ctitorită de boierii Craioveşti la sfârşitul secolului al XV-lea(1483) sau începutul secolului al XVI-lea, Biserica Domnească este considerată a fi opera lui Matei Basarab - după cele scrise în pisania din 1652. Catedrala actuală Sfântul Dumitru a fost ridicată în 1889 pe locul fostei biserici distruse de cutremurul din 1840 în vatra veche a oraşului, după planurile arhitectului francez Lecomte de Nouy. Picturile interioare au fost realizate între anii 1907-1933. Fosta Biserică Domnească a devenit catedrală ortodoxă în 1940. Icoana Sfantului Dumitru a fost executată în mozaic veneţian. Patrimoniul metropolitan păstrează odoare valoroase, printre care se numară un vas bizantin datând din secolul al XV-lea - mărturie a continuităţii spirituale româneşti în acest spaţiu.
Construcţii laice[]
Casa Băniei este cea mai veche clădire laică existentă azi în oraş, datând din anul 1699; după aprecierile istoricilor de artă, ea continuă una mai veche, din secolul al XV-lea, clădită de Barbu Craiovescu. Refăcută de Constantin Brâncoveanu, Casa Baniei are două nivele, cu camere cu bolţi de cărămidă la parter, cu camere şi cerdace la etaj. Aici se aduna divanul Craiovei.
În Craiova există mai multe fântâni celebre vechi, printre care:
- Fântâna Jianului, construită în jurul anului 1800
- Fântâna Purcarului
- Fântâna Popova (cunoscută şi sub numele de Fântâna Basarabeştilor. Ea exista încă de la începutul secolului al XVII-lea, fapt reieşit dintr-un act datând din anul 1613)
După 1800 se încearcă o sistematizare a oraşului: se pavează principalele străzi cu bazalt artificial, gresie de Yvoir sau porfir aduse din Elveţia, Franţa sau Belgia; se fac trotuare, iar pe marginea acestora se plantează pomi.
În 1854 se introduce iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiţă, apoi începând cu anul 1858 se folosesc lămpi cu petrol, pentru ca în 1887, la Teatrul Theodorini, să se aprindă primele becuri electrice, iar din 1896 oraşul să aibă propria sa uzină electrică.
Noile clădiri sunt construite în diferite stiluri: renaştere, baroc, clasic, neoclasic, romantic, romanesc, de către arhitecţi francezi, italieni, nemţi sau români. În plastica arhitecturală domină formele caracteristice eclectismului european, în special academismul francez.
O ilustrare a acestui stil la Craiova o constituie "Palatul Jean Mihail" realizat între anii 1899 - 1907 de către arhitectul francez Paul Gottereau, la cererea lui Constantin Mihail - unul dintre cei mai bogaţi oameni ai României din acele vremuri. Palatul era conceput pentru a servi ca locuinţă particulara. La construcţia sa s-au folosit materiale de cea mai bună calitate: valoroasa stucatură, în parte aurită, luminatoarele, oglinzile veneţiene, plafoanele pictate, candelabrele din cristal de Murano, coloanele, scările din marmură de Carrara, pereţii tapisaţi cu mătase de Lyon, lambriurile, mobilierul stil, feroneria, toate dădeau încăperilor un aer de eleganţă şi gust rafinat. Palatul a fost acoperit cu ardezie şi dotat de la început cu instalaţie electrică şi încălzire centrală. Constantin Mihail moare în 1908, iar palatul îi va reveni fiului său cel mic, Jean Mihail.
Palatul Vorvorenilor - actualul sediu al Mitropoliei Olteniei - este un palat cu aspect impresionant, realizat după planurile arhitectului D. Maimarolu; el prezintă influenţa mai târzie a Renaşterii franceze, caracterizată prin acoperişuri mansardate, multitudine de ornamentări şi stucaturi, respectiv interioare bogat decorate.
Realizarea fostului Palat de Justiţie (astăzi sediul central al Universităţii) a fost proiectată, în 1890, de arhitectul Ion Socolescu. Edificiul este o ilustrare a neoclasicismului în arhitectură.
O altă construcţie deosebită este clădirea fostei Bănci a Comerţului, acum sediul Primăriei Craiovei. Proiectată de arhitectul Ion Mincu, este terminată în 1916 de către elevul său Constantin Iotzu. Clădirea are un interior bogat decorat cu stucaturi, vitrouri, mozaicuri veneţiene şi grilaje de fier forjat. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/archive/3/31/20071104203141%21Primaria.jpg
O construcţie interesantă, viguroasă, cu caractere arhitectonice populare, este fostul Palat Administrativ, astăzi sediul Prefecturii şi Consiliului Judeţean Dolj. Operă a arhitectului Petre Antonescu, această clădire a fost realizată între anii 1912-1913.
Muzeul de artă[]
Clădirea care adăposteşte muzeul a fost ridicată în 1896 după planurile arhitectului francez Paul Gotereau. Unul din principalele puncte de interes ale muzeului este reprezentat de galeria care expune câteva din operele marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Lucrările expuse aici datează din prima perioadă de creaţie a artistului, care a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. În cele două săli ale muzeului afectate cabinetului Constantin Brâncuşi sunt expuse şase lucrări: "Sărutul" - realizat în piatră în 1907, "Vitellius" - cea mai veche lucrare a sculptorului, realizată în 1898 din ghips, "Tors de femeie" - lucrare din marmură ce datează din 1909, "Orgoliul" - executat în 1905, "Cap de băiat" realizat în 1906, "Domnişoara Pogany", "Scaun" şi respectiv "Ecorseul" - executat în ghips în 1902.
Alte edificii[]
Muzeul Olteniei este unul dintre cele mai cunoscute muzee ale oraşului. Înfiinţat în 1915, muzeul este organizat în 3 secţii: etnografie, istorie şi ştiintele naturii. Muzeul dispune de un bogat patrimoniu ce cuprinde colecţii de numismatică şi arheologie precum şi diverse obiecte şi documente ce ilustrează principalele evenimente istorice ale acestor meleaguri. Muzeul a fost organizat pe baza donaţiilor făcute în 1908.
În Craiova interbelică se construieşte aşa-numită Casa Alba (pe una din laturile grădinii centrale - English Park - realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu.
Dintre realizările contemporane trebuie amintit noul edificiu al Teatrului Naţional, inaugurat în 1973, aflat printre primele trei teatre din România, Filarmonica de Stat Oltenia, înfiinţată în 1947 (gazda unor festivaluri naţionale şi internaţionale de renume), precum şi Teatrul de Operă şi Operetă Elena Theodorini.
Lista reperelor arhitectonice craiovene mai cuprinde:
- Parcul Romanescu, care dispune de lacuri, debarcader, restaurante, stadion (Parc), velodrom, teatru de vară, hipodrom, multe specii rare de arbori şi plante precum şi o grădină zoologică, fiind unul dintre cele mai mari şi frumoase din Europa.
- Grădina Botanică a fost amenajată din iniţiativa botanistului craiovean Al. Buia, cu scopul de a servi ca bază de studiu pentru studenţii facultăţilor de agronomie şi horticultură, dar şi ca zonă de agrement. Grădina cuprinde o suprafaţă de 17 ha şi este delimitată pe sectoare distincte: ornamental (aproape 4,5 ha), sistematic, flora globului, economic.
O altă zonă vegetală şi turistică deosebită o reprezintă Terasa (Lunca) Jiului, un parc-pădure întins pe o suprafaţă de peste 60 ha, pe malul stâng al râului Jiu.
Centrul universitar Craiova[]
Craiova este un vechi centru universitar de prestigiu al învăţământului românesc. Învăţământul organizat este instituit aici în 1759 de Constantin Obedeanu. În primăvara anului 1826 şcoala Obedeanu este transformată în Şcoala Naţională de Limba Română. Ca vechime este a doua şcoală românească de grad mediu, după liceul "Sfântu Sava" din Bucureşti (1818).
Personalităţi[]
- Petrache Poenaru (1799-1875), fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, organizatorul învăţmântului naţional românesc, inventatorul tocului rezervor, brevetat de guvernul francez în mai 1827. În tinereţe a fost pandur în armata lui Tudor Vladimirescu (şef al cancelariei şi conţopiştilor), "foaia de propagandă" a armatei lui Tudor Vladimirescu, apărută la iniţiativa sa, a însemnat şi primul ziar românesc. Steagul naţional al României în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentru prima dată, tricolorul actual, preluat apoi de paşoptişti. Flamura steagului armatei pandurilor fusese până atunci alcătuită din două bucăţi de mătase, una albă şi cealaltă albastră, cusute pe margini cu ciucuri roşii, galbeni şi albaştri.
- Diplomatul Nicolae Titulescu, unicul diplomat din lume ales de doua ori preşedinte al Ligii Naţiunilor (în 1930 şi 1931).
- Gogu Constantinescu, părintele sonicităţii
- Henri Coandă, inventorul avionului cu reacţie, a fundamentat "the Coanda effect", important membru al Academiei Regale Britanice
- Horia Macellariu, contraamiral român, care a luptat în cel de-al doilea război mondial
- Matematicienii Gheorghe Ţiţeica şi Traian Lalescu
- Astronomul Nicolae Coculescu, fondatorul Observatorului Astronomic din Bucureşti
- Medicii Dimitrie Gerota, Demetru Paulian
- Nicolae Vasilescu-Karpen, om de ştiinţă, fizician, inginer şi inventator.
- Scriitori: Alexandru Macedonski, Ion Minulescu, Adrian Păunescu, Traian Demetrescu, Gib I. Mihăescu, Alexandru Mitru, Marin Sorescu
- Filozoful Constantin Rădulescu-Motru
- Constantin Brâncuşi a urmat Şcoala de arte şi meserii din Craiova (între anii 1894 - 1898)
- Pictorii: Theodor Aman, Constantin Lecca, Dumitru Anghel, Eustaţiu Stoenescu, Ion Ţuculescu, Corneliu Baba, Francisc Şirato
- Compozitorii Ion Vasilescu, Virgil Popescu (compozitor)
- Jean Negulescu, regizor, scenarist, actor, producator
- Titu Maiorescu (1840 - 1917) academician, avocat, critic literar, eseist, estetician, filozof, pedagog, politician şi scriitor român, prim-ministru al României între 1912 şi 1914, ministru de interne, membru fondator al Academiei Române, personalitate remarcabilă a României sfârşitului secolului al XIX-lea şi începutului secolului XX.
- Ludovic Mrazek (1867 - 1944), om de ştiinţă român, specialist în geologie şi în exploatarea petrolului, membru al Academiei Române
- Adriana Iliescu, cea mai vârstnică mamă din lume.
- Dan Sava (1966-1999), umorist, membru al grupului de umor Vacanţa Mare
Transport[]
Linia 101 nu circulă în zilele nelucrătoare. Pentru linia 102, între CLF şi Termocentrala Işalniţa se tarifează ca linie preorăşenească.
Bilet 1 călătorie: 1,5 RON Bilet 1 călătorie cumpărat de la conducătorul vehiculului: 2 RON Bilet 1 călătorie spre Işalniţa: 2,5 RON Abonament 1 zi: 6 RON Suprataxă: 50 RON |
Economie[]
Craiova a fost, de-a lungul timpului, un important târg, principala îndeletnicire fiind comerţul, întreaga istorie a oraşului fiind marcată de poziţia de nod comercial şi administrativ. Oraşul s-a menţinut ca centru comercial în care se tranzacţionau: cereale, animale, sare, piei, seu şi cervis.
Ca urmare a cerinţelor mereu crescânde ale exportului s-a înfiinţat la Craiova, în 1846, prima societate românească pe acţiuni pentru transportul cerealelor cu vaporul pe Dunăre, la Brăila.
În preajma anului 1860 în Craiova existau 4633 clădiri, dintre care 3220 case, 26 biserici, 11 şcoli, 60 fabrici-ateliere. Existau şi aproximativ 90 de stabilimente cu caracter industrial, dintre care: 12 mori, 3 fabrici de bere, 2 fabrici de gaz şi ulei, 4 tăbăcării, 2 tipografii. Statisticile înscriu existenţa la Craiova a 57,7% din numărul total al meseriaşilor din cuprinsul judeţului Dolj (1088 meseriaşi, 697 calfe şi 485 ucenici).
Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, Craiova era un oraş ce avea mici fabrici şi ateliere de produse chimice, maşini agricole, arte grafice, tăbăcării, textile, materiale de construcţii etc.
La 26 octombrie 1896 intră în funcţiune uzina electrica a Craiovei (cu echipamente AEG - Allgemeine Elekticitats-Gesellschaft), având o putere instalată de 310 cai-putere, şi care alimenta 365 de lămpi de pe 39 de străzi într-o retea de 30 de kilometri. Craiova a fost primul oras al tarii alimentat cu curent electric pe baza de motoare cu combustie internă.
În anul 1900, Craiova deţinea 43,1% din numărul întreprinderilor din Oltenia, cuprinzând 924 de firme (dintre care 20 aparţineau industriei mari, folosind 1078 de muncitori). În 1925, numărul firmelor încadrabile în "industria mare" se ridica la 40, iar în 1930 numărul de muncitori este de 5530.
Se afirmă şi comerţul bancar, la începutul secolului al XX-lea existând deja 6 banci şi 2 case de schimb valutar.
În perioada interbelică, oraşul, fiind situat într-o zona eminamente agrară, înaintează cu paşi prea mici pe calea industrializării. Astfel, în 1939, în Craiova existau numai 7 întreprinderi cu peste 100 de muncitori: Fabrica de postav "Oltenia", "Scrisul Românesc", Fabrica de paste făinoase "Concordia", Fabrica de pâine şi paste făinoase "Barbu Druga", "Semănătoarea", Uzina Electrică şi Fabrica de pâine "Traiul".
Singura ramura industrială ale cărei întreprinderi puteau fi comparate cu unităţi similare din alte centre ale ţării era industria artelor grafice. Cele două întreprinderi tipografice craiovene "Ramuri" şi "Scrisul Românesc" se bucurau de un bun renume în ţară şi chiar peste hotare.
Începând cu anii '60 oraşul devine un puternic centru industrial; se dezvoltă industria constructoare de maşini si utilaje, de avioane, industria chimică, alimentară, uşoară, a materialelor de construcţii, industria electrotehnică, industria extractivă şi industria energetică.
Dupa decembrie 1989, s-a remarcat o scădere a producţiei în domeniul industrial, totuşi industria continuă să reprezinte ramura de activitate cu mare pondere în economia oraşului (70%).
În perioada ulterioară revoluţiei se înregistrează progrese reale în dezvoltarea serviciilor de telecomunicaţii, a serviciilor bancare şi de asigurări, a serviciilor de consultanţă în afaceri (CDIMM, Centrul Româno-American). La nivelul judeţului are loc o creştere spectaculoasă a numărului de firme mixte şi a valorii capitalului investit. Raportându-ne la mărimea capitalului străin investit, dupa Coreea de Sud (care a investit în Daewoo Automobile Romania), cel mai mare volum de investiţii provine, în ordine descrescătoare, din: Italia, Belgia, Austria, Germania, Elveţia, Grecia, Israel).
Populaţia ocupată actual - de circa 110.000 persoane - se repartizează astfel: 38% în industrie, 15% în comerţ şi reparaţii, 10% în transporturi şi depozitare, 8% în învăţământ şi 5,7% în domeniul medical.
Craiova este şi nod feroviar cu staţie de triaj în vestul oraşului (Craiova Triaj).
Relaţii externe[]
Oraşe înfrăţite[]
- Fișier:Flag of Finland.svg Kuopio
- Nanterre
- Fișier:Flag of the People's Republic of China.svg Shiyan
- Fișier:Flag of Macedonia.svg Skopje
- Fișier:Flag of Bulgaria.svg Vratza
Oraşe partenere[]
- Lyon
- Fișier:Flag of Sweden.svg Uppsala
Consulate[]
Note[]
- ↑ Institutul Naţional de Statistică, Comunicat de presă, 11 iulie 2006
- ↑ Recensământul populaţiei, 18 martie 2002, judeţul Dolj, pag. 104, precum şi pagina Institutului Naţional de Statistică
Legături externe[]
- Wikipedia:Craiova
- Vremea în Craiova
"Macelarul cu fierastrau", la inmormantarea victimei, 27 octombrie 2007, Evenimentul zilei
Ziare, Reviste
- Ediţie Specială
- Gazeta de Sud
- Cuvântul Libertăţii
- Lupa
- Expresul de sud
- Ramuri
- Mica publicitate de Oltenia
- Ora 8
- Indiscret
- Jurnalul de Sud-Vest
- Sisif
- Piata Olteniei
- Jiunimea
Bibliografie:[]
- Istoria Craiovei, colectiv de autori Ed. Scrisul Românesc 1977
- B.P.Hasdeu , Originile Craiovei Ed. Scrisul Românesc 1978
- N.Iorga, Oraşele oltene şi mai ales Craiova în pragul vremurile noua, ed. Sache Pavlovici 1908
- N.Iorga, Rolul haiduciei, calendar revista Ramuri
- Nicolaescu-Plopşor C.S., Însemnări din trecutul Craiovei, Arhivele Craiovei an II, ian-feb 1925
- Constantin C. Giurescu, Din nou despre localizarea bătăliei de la Rovine
- Petre Panaitescu, Istoria românilor, Ed.Didactică şi pedagogică 1990
Format:Cartiere Craiova Format:Orase-Dolj
Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: Craiova. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă. |