Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de peste două milioane de locuitori face ca Bucureştiul să fie a şasea capitală după mărime din Uniunea Europeană.
Prima menţiune a localităţii apare în 1459. În 1862 devine capitala României. De atunci suferă schimbări continue, fiind centrul scenei artistice, culturale şi mass-media. Între cele două războaie mondiale, arhitectura elegantă şi elita bucureşteană i-au adus porecla „Micul Paris”. În prezent, capitala are acelaşi nivel administrativ ca şi un judeţ şi este împărţită în şase sectoare.
Aşezare geografică[]
Oraşul se află în sud-estul ţării, între Ploieşti şi Giurgiu, pe malurile râului Dâmboviţa, ce se varsă în Argeş, afluent al Dunării. Mai multe lacuri se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul oraşului, precum Lacul Floreasca, Lacul Tei sau Lacul Colentina, iar în centrul oraşului există un lac, în Parcul Cişmigiu. Acest lac, fostă baltă în vechiul oraş medieval, este înconjurat de Grădina Cişmigiu, inaugurată în 1847 după planurile arhitectului german Carl F. W. Meyer. Pe lângă Cişmigiu, mai există două parcuri mari, Parcul Herăstrău (cu Muzeul Satului) şi Grădina Botanică (cea mai mare din România şi care cuprinde peste 10.000 de specii de plante, inclusiv exotice).
Repere geografice[]
- Alexandria (84 km SV)
- Arad (664 km VNV)
- Braşov (163 km N)
- Braila (200 km NEE)
- Buzău (110 km NNE)
- Călăraşi (108 km SE)
- Cluj-Napoca (500 km NV)
- Oradea (592 km NV)
- Constanţa (225.7 km E - DN 3)
- Craiova(225 km SSW)
- Galaţi (225 km NEE)
- Giurgiu (60 km S)
- Iaşi (392 km NNV)
- Ploieşti (60 km N)
- Piteşti (108 km NV)
- Sibiu (273 km NV
- Suceava (434 km NNE)
- Târgovişte (80 km NV)
- Timişoara (550 km VNV)
- Slobozia (120 km SE)
Istorie[]
Legenda spune că Bucureşti a fost fondat de un oier pe nume Bucur. Conform altei variante mai probabile, Bucureşti a fost întemeiat de către Mircea cel Bătrân la sfârşit de secol XIV.
Pe malurile Dâmboviţei şi ale Colentinei este atestată cultura paleolitică şi neolitică. Până în 1800 î. Hr. apar anumite dovezi ale unor comunităţi în zonele Dudeşti, Lacul Tei şi Bucureştii-Noi de astăzi. Săpăturile arheologice arată trecerea acestei zone printr-un proces de dezvoltare din epoca bronzului şi până în anul 100 î. Hr., în timpul căruia zonele Herăstrău, Radu Vodă, Lacul Tei, Pantelimon, dealul Mihai Vodă, Popeşti-Leordeni şi Popeşti-Novaci sunt populate de indo-europeni (mai precis geto-daci). Primele locuinţe după retragerea aureliană din 273 d. Hr. sunt atestate în secolele III - XIII, până în Evul Mediu.
Aşezarea este atestată documentar la 20 septembrie 1459 într-un act emis de Vlad Ţepeş, domn al Ţării Româneşti, prin care se întăreşte o moşie unor boieri. Cetatea Dâmboviţei, cum mai apare în primii ani oraşul, avea rol strategic, urmând să supravegheze drumul ce mergea de la Târgşor la Giurgiu, în ultima aşezare aflându-se o garnizoană otomană. În scurt timp, Bucureştiul se afirmă, fiind ales la 14 octombrie 1465 de către Radu cel Frumos ca reşedinţă domnească. În anii 1558 - 1559, la Curtea Veche este construită Biserica Domnească, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, aceasta rămânând până astăzi cel mai vechi lăcaş de cult din oraş păstrat în forma sa iniţială.
În 1659, sub domnia lui Gheorghe Ghica, Bucureştiul devine capitala Ţării Româneşti, moment în care se trece la modernizarea acestuia. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), se înfiinţează prima instituţie de învăţământ superior, Academia Domnească (1694) şi este construit Palatul Mogoşoaiei (Constantin Brâncoveanu, 1702), edificiu în care astăzi se află Muzeul de Artă Feudală Brâncovenească. În 1704, ia fiinţă la iniţiativa spătarului Mihai Cantacuzino Spitalul Colţea, care a fost avariat ulterior într-un incendiu şi un cutremur şi reconstruit în 1888. În scurt timp, Bucureştii se dezvoltă din punct de vedere economic; se remarcă creşterea numărului meşteşugarilor, ce formau mai multe bresle (ale croitorilor, cizmarilor, cavafilor, cojocarilor, pânzarilor, şalvaragiilor, zăbunarilor ş.a). Odată cu acestea continuă modernizarea oraşului. Sunt create primele manufacturi, cişmele publice, iar populaţia se măreşte continuu prin aducerea de locuitori din întreaga Muntenie (catagrafiaul din 1798 indică 30.030 de locuitori, în timp ce cea din 1831 număra 10.000 de case şi 60.587 de locuitori).
Încet-încet apar o serie de instituţii de interes (Teatrul Naţional, Grădina Cişmigiu, Cimitirul Şerban Vodă, Societatea Academică din Bucureşti, Societatea Filarmonică din Bucureşti, Universitatea din Bucureşti, Gara de Nord, Grand Hotel du Boulevard, Ziarul Universul, cafenele, restaurante, Grădina Botanică din Bucureşti, Ateneul Român, Banca Naţională, cinematografe) şi inovaţii în materie de tehnologie şi cultură (iluminatul cu petrol lampant, prima linie de tramvai, iluminatul electric, primele linii telefonice).
Municipiul Bucureşti a fost până la instaurarea regimului comunist în România reşedinţa judeţului Ilfov (interbelic).
În ultimul timp, dezvoltarea imobiliara a stârnit ingrijorare cu privire la soarta cladirilor de interes istoric din oraş, în special la cele din centrul istoric.[1]
Tratate semnate[]
- 28 mai 1812 - la sfârşitul Războiului Ruso-Turc, Principatul Moldovei pierde partea sa răsăriteană, Basarabia
- 3 martie 1886 - la sfârşitul războiului între Serbia şi Bulgaria
- 10 august 1913 - la sfârşitul celui de-al Doilea Război Balcanic
- 4 august 1916 - tratatul de alianţă între România şi Antanta (Franţa, Anglia, Rusia şi Italia)
- 6 mai 1918 - tratatul între România şi Puterile Centrale, care nu a fost niciodată ratificat
Demografie[]
Evoluţia demografică[]
Structura etnică şi confesională[]
În anul 1930:
- Structura etnică era următoarea: 639.040 (dintre care 77,47% români, 10,93% evrei, 3,76% maghiari, 2,22% germani ş.a.)
- Structura confesională: 486.193 ortodocşi (76,08%), 76.480 mozaici (11,96%), 36.414 romano-catolici (5,69%), 12.203 lutherani (1,90%), 12.882 greco-catolici (2,01%), reformaţi (1,14%) ş.a.
În anul 2002, structura confesională era: 1.850.414 ortodocşi (96,05%), 23.450 romano-catolici (1,21%), 9.488 musulmani (0,49%), 7.558 greco-catolici (0,39%), 5.452 penticostali, 4.381 adventişti ş.a.
Comunităţi minoritare[]
Comunitatea ţigănească[]
Cea mai numeroasă comunitate minoritară in Bucureşti la recensământul din 2002 a fost comunitatea ţigănească (27.322 persoane, 1.4% din populaţie). În cursul anilor '90 mulţi ţigani au emigrat în Occident. La recensământul din 1992 au fost număraţi 32.984 ţigani.
Comunitatea evreiască[]
Cea mai numeroasă comunitate minoritară din Bucureşti era odinioară cea evreiască. În 1930 trăiau în Bucureşti 69.885 de evrei, reprezentând 10,93% din populaţia oraşului. Evenimentele celui de-al doilea război mondial şi apoi emigrarea în Israel au dus la scăderea masivă a populaţiei evreieşti din Bucureşti. Pe locul cartierului evreiesc se află astăzi complexul comercial Unirea şi zona adiacentă. În Bucureşti funcţionează în continuare un teatru evreiesc de stat. Continuă să existe mai multe sinagogi şi cimitire evreieşti (unul dintre cimitirele evreieşti este sefard). În 1992 au fost număraţi 3.883 evrei, iar în 2002 2.473 evrei.
Comunitatea maghiară[]
Conform datelor recensământului din 1930, în acel an trăiau în Bucureşti 24.052 maghiari, reprezentând 3,76% din populaţia municipiului. Era vorba îndeosebi de secui din judeţul Trei Scaune (azi Covasna).
Comparativ, în anul 1992 trăiau 8.585 maghiari, reprezentând 0,36% din totalul populaţiei oraşului, iar în 2002 5.834 maghiari (0,3%). În Bucureşti funcţionează Liceul Teoretic Ady Endre cu limba de predare maghiară. Casa Petőfi e centrul cultural al comunităţii, unde funcţionează şi biblioteca. În Bucureşti apare cotidianul naţional Új Magyar Szó, iar lunar este editat şi ziarul comunităţii: Bukaresti Közlöny. Biserica Reformată (calvină) din Bucureşti oferă liturghii în limba maghiară. Una dintre cele mai proeminente bucureştence de origine maghiară este cântăreaţa Eva Kiss.
Comunitatea germană[]
Comunitatea germană datează încă din secolul XVIII, fiind compusă preponderent din negustori saşi. Din acest secol datează şi prima menţiune a unei biserici luterane din lemn. În preajma Primului Război Mondial proporţia germanilor atingea 8%, fiind vorba nu numai de saşi, ci şi de prusieni şi austrieci. În Bucureşti funcţionează Colegiul Goethe (fostul "Liceu Teoretic Hermann Oberth") cu limba de predare germană. De asemenea continuă să existe biserica luterană (evanghelică) cu limba de liturghie germană. La recensântul din 1977 populaţia germană era alcătuită din aproape 8.000 persoane. În 1992 au fost număraţi 4.391 germani, iar în 2002 doar 2.358 germani. Demunirea străzii Lipscani provine de la negustorii din Lipsca.
Comunitatea armeană[]
O comunitate cu vechi tradiţii culturale şi economice în Bucureşti este cea armeană. În anul 1930 trăiau în Bucureşti 4.748 de armeni, reprezentând 0,74% din populaţia municipiului. La recensământul din 1992 au fost număraţi 909, iar în 2002 doar 815 armeni în Bucureşi. Locuri precum strada armenească amintesc de prezenţa armenilor în oraş. Există o biserică şi un cimitir armenesc în Bucureşti.
Comunitatea greacă[]
O altă comunitate cu vechi tradiţii în Bucureşti este cea grecească. În 1930 trăiau în Bucureşti 4.293 de greci, reprezentând 0,67% din totalul populaţiei oraşului.
Comunitatea bulgară[]
Prezenţa unei populaţii bulgăreşti are o vechime de mai multe secole, fiind prezentă încă din sec. XVII-lea, când nişte călugării franciscani bulgari ridicaseră în pe locul actualei biserici Bărăţia din Bucureşti o biserică din lemn. Totuşi, majoritatea bulgarilor din Bucureşti sunt ortodocşi, fiind reuniţi în Biserica ortodoxă bulgarească "Sf. prooroc Ilie". Motivele pentru care bulgarii au sosit în Bucureşti sunt diverse: fie politice (se refugiau din cale orpeliştii otomane înainte de 1878), fie socio-ecomonice (pentru a avea un trai mai bun - mai ales în prima jumătate a sec. XX). Autorităţile comuniste au închis Liceul bulgăresc, însă în toamna anului 1999, la Bucuresti a fost redeschisă, in paralel cu Liceul român din Sofia, vechea Şcoala bulgară cu 3 clase şi un număr de 84 de elevi, cu limba de predare bulgară. Unele cartiere din Bucureşti continuă să aibă o populaţie numeroasă de bulgari: Giuleşti-Sârbi[2], Dudeşti-Cioplea (în bună parte catolici)[3]. Bulgari trăiesc şi în cartiere din unele sate aflate în preajma Capitalei (în Brăneşti, Bragadiru, Glina, Dobroeşti, Pantelimon, Chiajna, Roşu sau bulgari catolici pavlicheni în Popeşti-Leordeni[4]).
Economie[]
Bucureştiul este cel mai mare centru economic al României. Întreprinderi constructoare de maşini (utilaj greu, utilaj siderurgic, petrolier, maşini şi utilaje agricole, locomotive, vagoane, avioane şi elicoptere, autobuze). Industrie electrotehnică, electronică, mecanica fină, optică. Întreprinderi chimice, de materiale de construcţie, de prelucrare a lemnului. Bucureşti este un important nod feroviar, rutier şi aerian.
Administraţie[]
România |
Cele şase sectoare ale Bucureştiului Acest articol face parte din seria: |
|
|
Politica României · Atlas |
Bucureştiul are un statut special în ţară, fiind singurul oraş care nu aparţine nici unui judeţ. Totuşi, populaţia sa este mai numeroasă decât a oricărui judeţ.
Primăria administrează oraşul şi este condusă de un Primar General (actualmente Adriean Videanu). Oraşul are o suprafaţă totală de 228 km², pe care se întind 6 sectoare administrative, fiecare conduse de o primărie proprie. Sectoarele sunt dispuse radial (şi numerotate în sensul acelor de ceasornic) astfel încât fiecare să aibă în administraţie o parte a centrului Bucureştiului. Primăria Generală este responsabilă cu utilităţile (apa, transportul, bulevardele principale), iar Primăriile sectoarelor au responsabilitatea contactului dintre cetăţeni şi consiliile locale, străzile secundare, parcuri, şcoli şi serviciile de salubrizare.
Sectoarele şi cartierele în administraţie:
- Sectorul 1: Aviatorilor, Aviaţiei, Băneasa, Bucureştii Noi, Dămăroaia, Domenii, Dorobanţi, Gara de Nord, Griviţa, Victoriei, Floreasca, Pajura, Pipera, Primăverii
- Sectorul 2: Pantelimon, Colentina, Iancului, Tei, Fundeni
- Sectorul 3: Vitan, Dudeşti, Titan, Balta Albă, Centru Civic
- Sectorul 4: Berceni, Olteniţei, Văcăreşti, Timpuri Noi, Tineretului
- Sectorul 5: Rahova, Ferentari, Cotroceni
- Sectorul 6: Drumul Taberei, Ghencea, Militari, Crângaşi, Giuleşti
Zona metropolitană[]
Zona metropolitană Bucureşti (pe scurt ZMB) cuprinde actualmente aproximativ 2,2 milioane de locuitori. Conform proiectelor PMB, ZMB urmează să fie mărită astfel încât să cuprindă 94 de unităţi administrativ - teritoriale, întinse pe circa 5.000 Km2.
Steme şi steaguri[]
Instituţii, monumente şi obiective turistice[]
În Bucureşti îşi au sediul Parlamentul (Palatul Parlamentului sau Casa Poporului), Guvernul şi Preşedinţia României. De asemenea, îşi au sediul numeroase instituţii de cultură, precum sunt: Academia Română (fondată în 1866), peste 60 de institute de cercetare, Universitatea, Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, alte numeroase institute de învăţământ superior, mari biblioteci (Biblioteca Academiei, fondată în 1867, circa 8 milioane volume; Biblioteca Naţională, fondată în 1955, 7 milioane volume; Biblioteca Centrală Universitară, fondată în 1896, 2 milioane volume, incendiată în timpul Revoluţiei din 1989), ş.a.m.d. Parcurile mai importante din oraş sunt Herăstrău (187 ha), Cişmigiu (13 ha, inaugurat în 1860), Tineretului (200 ha) şi Parcul Carol (36 ha, inaugurat în 1906). În oraş se găsesc mai multe lacuri: Cişmigiu, Floreasca, Tei, Colentina, Herăstrău.
Arhitectură[]
Substanţa medievală a Bucureştiului a fost de-a lungul timpului grav afectată de distrugeri şi incendii. Oraşul a pierdut în mod tragic o serie de monumente, mai ales biserici, şi în decursul campaniei de "urbanism" iniţiate în secolul trecut de Nicolae Ceauşescu. Din nucleul oraşului medieval de pe malurile Dâmboviţei s-au păstrat vestigiile Curţii Vechi (sec. XV - XVI) cu Biserica Domnească Buna Vestire, care datează probabil din vremea lui Mircea Ciobanul (1545-1554). Biserica are un plan triconc, naosul ei este evidenţiat printr-o turlă. Faţada trădează unele influenţe moldoveneşti, dar zidăria formată din asize de cărămidă alternând cu porţiuni acoperite de mortar, imitând piatra făţuită, aparţine deja formelor tipice arhitecturii Ţării Româneşti. Portalul vestic cu decoruri în stilul barocului brâncovenesc a fost aşezat mai târziu, în 1715, în timpul scurtei domnii a lui Ştefan Cantacuzino. În proscomidie s-au păstrat picturi murale din vremea edificării şi din 1714/15, restul bisericii adăposteşte picturi murale ale artiştilor academişti Constantin Lecca şi Mişu Popp, din 1852. Turla a fost înlocuită în 1914.
Mănăstirea Radu Vodă (Sfânta Troiţă) a fost ridicată pe vremea lui Alexandru II Mircea (1568-1577), dar a fost distrusă deja în 1595 de Sinan Paşa, pentru a fi în secolul al XVII-lea reconstruită şi fortificată de către Radu Mihnea (1613-1620) şi Alexandru Coconul (1623-1627). Atât elementele tradiţionale (planul triconc, turla pe naos), cât şi pronaosul supralărgit, încununat de trei turle, sunt influenţate de formele bisericii mănăstirii din Curtea de Argeş. Decorul faţadelor este format din două registre de arcaturi din ciubuce, despărţite de un brâu median. Din ansamblul Mănăstirii Mihai Vodă, ctitoria marelui domnitor (1589-1591), s-a păstrat doar biserica de plan triconc tip Vodiţa II, care reprezintă prin pastoforiile supralărgite, cele două turle pe proscomidie şi pe diaconicon şi prin împodobirea faţadelor de cărămidă cu două registre de arcade oarbe o capodoperă a arhitecturii munteneşti. Construcţia a fost, împreună cu turnul-clopotniţă din sec. XVI-XVIII, translată din fosta incintă monastică în 1986. Clădirea mănăstirii, care adăpostise până atunci Arhivele Statului, a fost distrusă. Din secolul al XVI-lea datează şi biserica mănăstirii Mărcuţa (1586-1587), o ctitorie pe plan triconc cu turlă pe naos a marelui vistier Dan. În 1733 biserica a fost reînnoită şi împodobită cu picturi murale, din 1945 până în 1957 ea a fost restaurată. Alte importante mărturii ale secolului al XVI-lea, Biserica Alba-Postăvari şi biserica Spirea Veche, au fost distruse în primăvara lui 1984.
În epoca lui Matei Basarab a fost rezidită Mănăstirea Plumbuita (1647) după modelul ctitoriei lui Radu cel Mare de la Dealu, pentru a comemora victoria din 1632 împotriva turcilor. Din Casa Domnească construită atunci s-a păstrat doar o latură interioară a curţii. Biserica de plan triconc fusese ridicată pe vremea lui Mihnea al II-lea Turcitul (1577-1583, 1585-91), dar suferise în 1595 mari distrugeri. Biserica Patriarhiei cu hramul Sf. Dimitrie cel Nou, ridicată sub domnia lui Constantin Şerban Basarab (1654-1658), dezvoltă modelul dat de biserica episcopală din Curtea de Argeş, folosind proporţii mai masive, mai ales în cazul unui monumental pridvor vestic. Interiorul bisericii a căpătat în secolul al XIX-lea un caracter unitar, prin înlăturarea zidului care despărţea pronaosul de naos şi prin împodobirea cu un ansamblu de pictură murală în 1830. Deasupra uşii spre pronaos s-au păstrat imaginile ctitorilor din 1669. După mutarea mitropoliei de la Târgovişte la Bucureşti în 1668, ea a devenit Catedralã Mitropolitanã, şi în 1925, după ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie, Catedrală Patriarhală. În apropierea acestei biserici se află ansamblul reşedinţei mitropolitane, dispus în pantă pe Dealul Viilor. În incinta acestui complex s-au păstrat unele construcţii din 1698, aparţinând fostei mănăstiri, printre care se numără poarta principală a edificiului, un paraclis cu galerie şi treptele care duc spre portal. Acestea au fost reînnoite în 1723. Mănăstirea Cotroceni din 1679 a fost complet demolată în 1985. Ea adăpostea mormântul lui Şerban Cantacuzino, biserica ei se distingea prin proporţiile armonioase şi printr-o tâmplă bogat ornamentată. Tot o ctitorie a domnitorului Şerban Cantacuzino este şi Biserica Doamnei (1683), care conţine un ansamblu de pictură murală executat de zugravii Constantinos şi Ioan.
Unul din monumentele importante ale stilului brâncovenesc este biserica Mănăstirii Antim (1713-1715), o ctitorie a mitropolitului Antim Ivireanu. Perioada clasică a stilului este reprezentată aici de o ornamentică bogată, caracterizată de motive florale, de un pridvor monumental purtat de coloane şi de un fronton semicircular care denotă influenţa barocului italian. Notabile sunt de asemenea porticele mănăstirii, cu coloane de piatră în torsadă, şi bucătăriile ei cu bolţi etajate pe trompe. Aripile de nord şi de est ale edificiului monastic au fost demolate în 1984. În epoca brâncovenească este întemeiat de spătarul Mihail Cantacuzino şi Spitalul Colţea (1702), prima instituţie spitalicească din Ţara Românească. Alte monumente ale stilului brâncovenesc clasic sunt: Biserica Fundenii Doamnei (1699), Palatul Mogoşoaia (1702) şi Biserica Colţea (1695-1702), din ansamblul căreia s-a păstrat paraclisul din 1701-1702, ancadramentul cu decor dens al uşii spre pronaos precum şi canaturile din lemn ale acestei uşi. Picturile din paraclis aparţin lui Gheorghe Tattarescu. O fază târzie a stilului brâncovenesc era reprezentată de Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), o ctitorie a lui Nicolae Mavrocordat distrusă în ultimii ani ai dictaturii comuniste. Lăcaşul monastic avea o ornamentică deosebit de bogată şi era considerat drept o sinteză a arhitecturii sacrale tradiţional româneşti. Alte monumente ale acestei epoci sunt Biserica Kreţulescu (1722) şi Biserica Stavropoleos (1724-1730), cu un pridvor bogat ornamentat. Aşa-numita Biserică a lui Bucur Ciobanul, biserica bolniţei Mănăstirii Radu Vodă, este, în pofida numelui care sugerează o ctitorie legendară, tot o construcţie graţioasă din secolul al XVIII-lea.
Secolele XVIII şi XIX constituie pentru arhitectura Bucureştiului perioada unei mari înfloriri. După o perioadă de tranziţie, reprezentată prin bisericile Sf. Elefterie (1743), Olari (1758), Batişte (1764) şi Sf. Ştefan (1768), precum şi de casele boiereşti Melik (1760) şi Moruzi (1812-1814), sau de Hanul Manuc (1806-1808), care continuă parţial formele tradiţionale ale epocii brâncoveneşti, apar primele edificii construite în stil neoclasic (Palatul Ghica-Tei, 1822) sau neogotic (Casa Suţu din 1830, Biserica Sf. Spiridon Nou din 1852-1858). Influenţa Parisului, a metropolei europene îndrăgite de români, şi a şcolii franceze de arhitectură devine hotărâtoare odată cu desăvârşirea Palatului Ştirbey de către arhitectul francez Michel Sanjouand, în 1835. Lui Sanjouand i se datorează şi planul paraclisului Palatului Ştirbey (1833), cu un pridvor susţinut de coloane dorice, precum şi primele încercări de a dirija evoluţia oraşului conform unui plan urbanistic. Caracterul neoclasicist al palatului Ştirbey este respectat şi de modificările efectuate în 1881, după proiectul arhitectului austriac J. Hartman. Acestor modificări li se datorează faţada împodobită de cariatide şi aripile laterale supraînălţate.
În a doua jumătate a secolului al XIX-lea planul oraşului căpătă treptat, şi datorită proiectelor urbanistice iniţiate de Sanjouand, un caracter reprezentativ prin formarea unui centru circular, trasarea unor magistrale largi, ridicarea de edificii monumentale pentru instituţiile din administraţie şi cultură, precum şi prin amenajarea unor areale întinse ca parcuri. Din păcate, noile curente în arhitectură au dus şi la demolarea unor biserici, mănăstiri şi hanuri medievale, precum şi la impunerea cu orice preţ a canonului francez în restaurare şi reconstrucţie. Clădirile "micului Paris" au schimbat aspectul vechiului oraş, din care s-au păstrat mai ales spaţiile subterane greu de recuperat datorită impunerii unei noi structuri urbanistice. Numeroşi arhitecţi francezi, printre care nu s-a numărat nici unul de prim rang, au contribuit la impunerea neoclasicismului, apoi a romantismului şi a eclectismului de şcoală franceză. Astfel, Palatul Băncii Naţionale (corpul vechi) este o operă din 1883-85 a arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron. După planurile lui Paul Gottereau s-a construit Casa de Economii şi Consemnaţiuni de pe Calea Victoriei, cu o alură de catedrală eclectistă purtând o cupolă centrală de sticlă şi metal, care îi conferă transparenţă. Acelaşi Gottereau a proiectat şi clădirea Fundaţiilor Regale, astăzi unul dintre corpurile Bibliotecii Centrale Universitare. Ion Mincu a fost de asemenea un promotor al şcolii franceze de arhitectură, datorită anilor de studii petrecuţi la Paris. Palatul Curţii Supreme de Justiţie, o operă din această perioadă a lui A. Ballu la care a colaborat Mincu, a devenit azi, după o perioadă îndelungată de renovare, sediul Curţii de Apel Bucureşti şi a Judecătoriei Sectorului 5. Remarcabile mai sunt Catedrala Sfântul Iosif, construită de Friedrich Schmidt (1873 - 1884) în stil neogotic, şi Ateneul Român, conceput de Constantin Baicoianu şi Albert Galleron, construit între 1885 şi 1888, a cărui perspectivă dinspre Calea Victoriei este dominată de o cupolă barocă şi de un monumental portic de ordin ionic. Ateneul este o clădire caracteristică pentru stilul eclectic al capitalei, bazat pe structuri clasiciste, aşa cum a fost el cultivat în Franţa.
Acest stil a prevalat şi în arhitectura de la începutul secolului XX în Bucureşti, în pofida diverselor curente secesioniste ale vremii. Astfel, fostul Palat al Poştelor, azi Muzeul Naţional de Istorie a României, construit după planurile arhitectului Alexandru Săulescu (1847-1902), are un pridvor masiv de ordin pseudodoric, un parament cu rustica şi diverse elemente decorative datorate în parte renaşterii, în parte clasicismului. Un concept asemănător a stat la baza fostului Palat al Parlamentului (1907), azi Palatul Patriarhiei, după planurile lui Dimitrie Maimarolu (1859-1926). Clădirea Primăriei Municipiului Bucureşti, ridicată între anii 1906 şi 1910 de Petre Antonescu, ilustrează anumite tendinţe retrospective ale începutului de secol, care vizau o renaştere a tradiţiilor naţionale în arhitectură, mai ales a stilului brâncovenesc. Tradiţia arhitecturală moldovenească l-a inspirat în schimb pe arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, de exemplu în Muzeul de etnografie, artă naţională, artă decorativă şi industrială, azi Muzeul Ţăranului Român, construit în etape între anii 1912 şi 1939. Stilul neoromânesc nu a putut însă depăşi canonul francez, reprezentat în primele decenii ale secolului de Palatul Regal al arhitectului Nicolae Nenciulescu (1932-1937), azi Muzeul Naţional de Artă al României, o construcţie alcătuită dintr-un corp central şi două aripi laterale care expunea un nu tocmai riguros neoclasicism, şi de Arcul de Triumf, o operă a arhitectului Petre Antonescu (1922 şi 1935/36).
În anii '50 ai secolului XX au fost ridicate în centru unele clădiri reprezentative ale noii puteri, de exemplu Casa Scânteii sau Opera Română (1953). Opera, deşi după un proiect stalinist, expune elementele de eclectism tipice pentru sfârşitul secolului al XIX-lea. Tot în primul deceniu al dictaturii comuniste suprafaţa oraşului s-a mărit în mod semnificativ prin construcţia de noi cartiere de locuinţe, care aveau parţial caracterul de oraş-satelit: Balta Albă, Drumul Taberei, Floreasca, Jiul-Pajura, Berenci, Calea Griviţei. Epoca lui Ceauşescu a adus cu sine schimbări grave în structura urbanistică a capitalei. Construirea unui nou palat prezidenţial şi a Bulevardului Victoriei Socialismului s-a făcut cu preţul distrugerii vechilor cartiere Uranus, Izvor, Rahova şi Antim. Foarte contestată în noul ansamblu este Casa Poporului a arhitectei Anca Petrescu, azi sediu al Parlamentului României. Lucrările la acest edificiu megaloman, care se întinde pe o suprafaţă de 350 000 m², au început în anul 1984. Construcţiei i se impută lipsa de unitate stilistică şi proporţiile care ignoră modelul clasicist după care se orientează de fapt.
Clădiri şi monumente dispărute[5][]
- Biserica Sf. Nicolae-Sârbi, începutul secolului XVI, demolată în 1985.
- Biserica Crângaşi (1564) şi cimitirul adiacent, distruse în 1986.
- Biserica Alba-Postăvari (1568), cu picturi murale de Anton Serafim, demolată în martie 1984.
- Biserica Sf. Nicolae-Jitniţă (1590) din Calea Văcăreşti, demolată în iulie 1986.
- Clădirea Mănăstirii Mihai Vodă, 1591, demolată în 1984.
- Biserica Spirea Veche, secolul XVI, reînnoită în secolul XVIII, demolată în aprilie 1984.
- Biserica Enei (1611), avariată de o macara în timpul lucrărilor de reconstrucţie după cutremurul din 1977 şi demolată în primăvara aceluiaşi an. Acest lăcaş de cult cu un ansamblu important de pictură murală a fost prima victimă a demolărilor regimului ceauşist.
- Biserica Sf. Vineri-Hereasca din secolul XVII, demolată în iunie 1987, doar la câţiva ani după renovare. Biserica era împodobită cu picturi de Dumitru Belizarie.
- Biserica Sf. Spiridon-Vechi din secolul XVII, demolată în iulie 1987. În timpul demolării a fost furată icoana dăruită bisericii de către Patriarhul Silvestru al Antiohiei la 1748.
- Mănăstirea Cotroceni din 1679, cu biserica din 1598, demolată în 1985.
- Biserica Olteni, ctitorită în 1696, demolată în iunie 1987. În 1821, în timpul luptelor dintre eterişti şi otomani, biserica servise arnăuţilor drept loc de rezistenţă şi fusese avariată de bombardamente. Între 1863 şi 1865 biserica fusese restaurată în stil neogotic[6]. Picturile murale executate de Gheorghe Tattarescu au fost parţial distruse, parţial furate în timpul demolării.
- Aripile de nord şi de est ale Mănăstirii Antim (1713-1715), demolate în 1984.
- Mănăstirea Văcăreşti (1716-1722), cea mai însemnată mănăstire din Bucureşti, demolată între 1984 şi 1987. Dintr-o suprafaţă de cca 2.500 m² de frescă datând din timpul edificării au putut fi salvaţi de către prof. Dan Mohanu şi studenţii săi de la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu doar cca 140 m²[7]. Pictura murală care împodobea paraclisul locului de închinare a voievodului a fost aproape complet distrusă, cu excepţia unor fragmente cu icoane sau scene biblice care au fost probabil furate de muncitorii şantierului de demolare.
- Biserica Bradu Staicu, 1726, restaurată în 1875 de arhitectul Al. Freiwald, demolată în octombrie 1987. Odată cu biserica a dispărut pilonul mesei altarului, considerat a fi mai vechi decât biserica.
- Biserica Mănăstirii Pantelimon, 1750, demolată în 1986.
- Biserica Izvor, 1785, demolată în 1984.
- Biserica Sf. Troiţă-Izvor, 1804, descrisă de Barbu Ştefănescu Delavrancea în nuvela Hagi-Tudose, demolată în octombrie 1987. Odată cu demolarea au dispărut numeroase obiecte de cult.
- Clădirile de la sfârşitul secolului al XIX-lea de pe Calea Mogoşoaiei.
- Două corpuri de clădire şi capela Institutului Medico-Legal "Prof. Mina Minovici" din 1892, demolate în 1985. Capela din incinta instituţiei fusese o operă a arhitectului Paul Petricu. Mare parte din inventarul ei s-a pierdut în timpul demolării: lambriurile şi stranele din stejar sculptat, mozaicul de deasupra intrării, pictura din absida altarului şi vitraliile executate în Franţa la începutul secolului al XX-lea.
- Vilele şi blocurile ridicate în perioada interbelică pe Splaiul Independenţei, demolate între 1984 şi 1987.
- Biserica Gherghiceanu, 1939, demolată în 1984.
- Biserica Crângaşi 2, 1943, demolată în 1982.
- Biserica Mărgeanului, 1946, demolată în 1981.
- Biserica Doamna Oltea, 1947, demolată în 1986.
Vechi hanuri[]
Prin arhitectura şi mărimea lor, hanurile bucureştene reprezentau o atracţie pentru călătorii care vizitau Bucureştii. Câteva din hanurile remarcabile prin arhitectura lor:
- Hanul Constantin Vodă
- Hanul Manuc
- Hanul cu Tei
- Hanul Bazaca
- Hanul Galben
Universităţi[]
- Universitatea Politehnica Bucureşti
- Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir
- Academia de Studii Economice
- Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative
- Universitatea din Bucureşti
- Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti
- Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti
- Universitatea Hyperion
- Universitatea Româno-Americană
- Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti
- Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu
- Universitatea Spiru Haret
- Universitatea Nicolae Titulescu
Gări[]
- Gara de Nord A
- Gara de Nord B
- Gara Băneasa
- Gara Cotroceni
- Gara Dealul Spirii
- Gara Filaret
- Gara Herăstrău
- Gara Obor (Gara de Est)
- Gara Progresu
- Gara Căţelul
- Gara Basarab
- Gara Basarab h.
- Gara de Vest
- Gara Bucureştii Noi
- Gara de Sud C
- Gara Triaj hc.
Echipe sportive[]
Fotbal[]
- FC Steaua
- FC Dinamo
- FC Progresul
- Sportul Studenţesc
- FC Rapid
Rugby[]
- RC Dinamo
- RC Steaua
- RC Aurel Vlaicu
- RC Olimpia
Baschet[]
- Dinamo Gealan
- Rapid
Handbal[]
- Steaua HC
- Dinamo Baumit
Fotbal American[]
- Bucharest Warriors
Karate[]
- C.S. Italo
- C.S. Dinamo
Oraşe înfrăţite[]
- [[Image:Format:Country flag alias Jordan|20px|Iordania]] Amman, Iordania din 1999
- [[Image:Format:Country flag alias Turkey|20px|Turcia]] Ankara, Turcia
- [[Image:Format:Country flag alias Greece|20px|Grecia]] Atena, Grecia
- Atlanta, Statele Unite din 1994
- Republica Populară Chineză Beijing, China din 21 iunie 2005
- Ungaria Budapesta, Ungaria din 1997
- Republica Moldova Chişinău, Republica Moldova
- Hanovra, Germania
- [[Image:Format:Country flag alias Canada|20px|Canada]] Montréal, Canada
- [[Image:Format:Country flag alias Cyprus|20px|Cipru]] Nicosia, Cipru din 2004
Cetățeni de onoare[]
- Lucian Giurchescu, regizor de teatru (2007) [8]
Bibliografie[]
Ghiduri turistice[]
- Arety Anastasescu (ed.): Bucureşti. Ghidul străzilor, Bucureşti: Stadion 1973.
- Dan Berindei ş.a.: Bucureşti. Ghid, Bucureşti: Editura Meridiane 1963.
- Dan Berindei, Sebastian Bonifaciu: Bucureşti. Ghid turistic, Bucureşti: Editura Ed. Sport-Turism. 1980.
- Sebastian Bonifaciu, Emanuel Valeriu: Bucureştii de la A la Z, Ghid, Bucureşti: Editura Meridiane 1969.
- Vasile Boroneant: Ghidul muzeelor, Bucureşti; Editura Cinor 1992.
- Bucureşti. Mic îndreptar turistic, Bucureşti: Editura Meridiane 1963.
- Bucureşti. Monografie, Bucureşti: Editura Sport Turism 1985.
- Raul Călinescu: Excursii în împrejurimile capitalei, Bucureşti: Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport 1962.
- Silvia Colfescu: Bucureşti. Ghid turistic, istoric, artistic, Bucureşti : Editura Vremea 2001.
- Consiliul Primăriei Municipiului Bucureşti (ed.): Bucureşti la a 50-a aniversare a P.C.R., Bucureşti 1971.
- Direcţia Topografică Militară (ed.): Bucureşti. Ghidul străzilor, Bucureşti 1991.
- Gh. Graur Florescu: Popasuri în împrejurimile Bucureştilor, Bucureşti: Editura Sport Turism 1983.
- Florian Georgescu, şi Paul I. Cernovodeanu: Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti, Bucureşti: Sfatul popular al Capitalei R.P.R. 1960.
- Alexandru Ionescu, Dan Emanoil, Constantin Vlădescu: Bucureşti. Ghidul străzilor, Bucureşti : Ed. consiliului naţional pentru educaţie fizică şi sport 1969.
- Alexandru Ionescu, Constantin Kiriac (ed.): Bucureşti. Ghidul străzilor, coordonare cartografie Ştefan Pandele, Mircea Vlad, Bucureşti: Editura Sport Turism 1982.
- Ion Iordan: Împrejurimile Bucureştilor, ghid turistic, Bucureşti: Societatea R 1992.
- Gheorghe Leahu: Bucureşti. Arhitectură şi culoare, pref. de Alexandru Balaci, Bucureşti: Sport Turism 1989.
- Gheorghe Leahu: Lipscanii, centrul istoric al Bucureştilor, Bucureşti: Editura Arta Grafică 1993.
- Hedy Löffler: Bucureşti, cuvînt înainte de Ioan Grigorescu ; pagini de istorie de Panait I. Panait, Bucureşti Sport Turism 1984.
- Leon Magdan: Ghidul pelerinului. Bucureşti şi împrejurimi, Bucureşti: Editura Sfântul Alexandru 2001.
- George Şerban: Hoinărind prin Bucureşti, Bucureşti: Editura Meridiane 1968.
Istorie[]
- Constantin Bacalbaşa: Bucureştii de altădată, Bucureşti 1930, reprints Bucureştii de altă dată (1878-1884), Bucureşti: Editura Eminescu 1993 şi Bucureştii de altă dată (1885-1888), Bucureşti: Editura Albatros 2000.
- Victor Bilciurescu: Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, Bucureşti: Ed. Paideia 2003.
- Mircea Diaconu: În Bucureştii de odinioară, Bucureşti: Bucureşti: Editura Paideia 1998.
- Florian Georgescu (ed.): Istoria oraşului Bucureşti, Bucureşti: Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti (MIMB) 1965.
- Florian Georgescu, Panait I. Panait, Petre Dache: Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti 1921-1971, Bucureşti 1971.
- Constantin C. Giurescu: Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Bucureşti 1966.
- Emanoil Hagi-Mosco: Bucureşti. Amintirile unui oraş, Ziduri vechi. Fiinţe dispărute, ed. îngrijită de Ştefan Pleşia, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române 1995.
- Ion Ionaşcu (ed.): Bucureştii de odinioară, Sfatul popular al capitalei, Muzeul de Istorie a orasului Bucureşti (MIMB), Bucureşti : Editura Ştiinţifică 1959.
- Ionel C. Ioniţă: O "lună" din istoria Bucureştilor, Bucureşti : Arcub, 1998.
- G. I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Bucureşti: Socec 1899.
- Nicolae Iorga, Istoria Bucureştilor, Bucureşti 1939.
- Ulysse de Marsillac: Bucureştiul în veacul al XIX-lea, prefaţă, note şi antologie de ilustraţii de Adrian-Silvan Ionescu ; traducere din limba franceză de Elena Rădulescu, Bucureşti: Editura Meridiane 1999.
- Radu Olteanu, Bucureştii în date şi întâmplări, Bucureşti 2002.
- Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării oraşului Bucureşti. Istoria începutului oraşului Bucureşti, Bucureşti : Ed. Culturală Gheorghe Marin Speteanu, 2000 (= Memoria Bucureştilor 2).
- Dimitrie Pappasoglu: Istoria fondării oraşului Bucureşti. Capitala Regatului Român - de la anul 1330 până la 1850, Bucureşti Ed. Asociaţiei Române pentru Educaţie Democratică, 2000.
- George Potra (ed.): Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti, vol. 1: 1594-1821, Bucureşti 1961; vol. 2: 1821-1848, Bucureşti 1975; vol. 3: 1634-1800 Bucureşti 1982, Bucureşti: Editura Academiei Republicii Socialiste România 1961-1982.
- George Potra: Din Bucureştii de altădată, Bucureşti 1981.
- George Potra: Din Bucureştii de ieri, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 1990.
- Şerban Rădulescu-Zoner, Beatrice Marinescu: Bucureştii în anii primului război mondial, 1914-1918, Bucureşti: Editura Albatros 1993.
- Adrian Rezeanu: Toponimie bucureşteană, Bucureşti: Academia Română 2003.
- Mihai Tătărâm: La margine de Bucureşti, Bucureşti: Editura Sport Turism 1983.
- Virgiliu Z. Teodorescu: Cronică bucureşteană 1877-1878, Bucureşti: Editura Ministerului de Interne 1997.
- Nicolae Vătămanu: Istorie Bucureşteană, Bucureşti: Editura Enciclopedică Română 1973 (= Orizonturi 46).
- Cristian Romano„Iosif Romanov librar,editor şi tipograf din Bucureşti in prima jumatate a secolului al- XIX -lea”,în Anuarul Arhivelor Municipiului Bucureşti nr.1/1996.
Impresii de călătorie, memorialistică şi eseuri[]
- Tudor Arghezi: Cu bastonul prin Bucureşti, Bucureşti: Editura pentru literatură 1961.
- Christian d'Auchamp: Bucureşti văzut de un străin, pref. de Amelia Pavel, Bucureşti: Editura Sport Turism 1982.
- Gheorghe Cruţescu: Podul Mogoşoaiei, povestea unei străzi, Bucureşti: Editura Meridiane 1986 (= Biblioteca de artă 438).
- Catherine Durandin: Bucureşti. Amintiri şi plimbări, Piteşti: Paralela 45 2003.
- Rodica Ianăşi: Povestea caselor, Bucureşti: Editura Simetria 2000.
- Horia Liman: Timpurile şi anotimpurile Bucureştiului, Bucureşti: Editura Tineretului 1960.
- Adrian Majuru: Bucureştii mahalalelor sau periferia ca mod de existenţă, Bucureşti: Editura Compania 2003.
- Paul Morand: Bucureşti, trad. de Marian Papahagi şi Ion Pop ; Pref. şi note de Ion Pop, Cluj: Echinox 2000. (Paul Morand: Bucharest, Paris: Editions Plon 1934, 1935)
- Irina Nicolau, Ioana Popescu: O stradă oarecare din Bucureşti, Bucureşti: Nemira 1999. (v. recenzia Gabrielei Trifescu în Observator Cultural Nr. 6, online)
- Constantin Olteanu: File din istoria Bucureştilor. Însemnările unui primar general, Bucureşti: Editura Aldo 2004.
- Alexandru Predescu: Vremuri vechi bucureştene, Bucureşti: Editura pentru Turism 1990.
- Tudor Ştefănescu: Oraşul cu amintiri, Bucureşti: Editura Ion Creangă 1979.
- Lelia Zamani: Bucureştii în sărbătoare, 2 vol., Bucureşti: Editura Cartea de Buzunar 2003.
Imagini[]
- Aurel Bauh: Bucureşti. album foto, Bucureşti : Editura de Stat pentru Literatură şi Artă 1957.
- Bucureşti - Starea oraşului, (Bucharest - the Condition of the City), catalog al expoziţiei la Sala Dalles Bucureşti 1990.
- Adrian C. Corbu: Bucureştii vechi, documente iconografice, Bucureşti 1936.
- Henri Stahl: Bucureştii ce se duc, cu 93 fotografii originale, Vălenii de Munte : Neamul Românesc 1910, reprint Bucureşti : Do-minoR 2002.
- Gheorghe Leahu: Bucureştiul dispărut, Bucureşti: Editura Arta Grafică 1995.
Monumente[]
- D. Almaş, I. Panait: Curtea Veche din Bucureşti, Bucureşti 1974.
- Ansamblul Sala Palatului, Bucureşti: Editura Meridiane 1963.
- Articol Bucarest / Bucharest / Bukarest în catalogul de imagini al expoziţiei ICOMOS pro Romania Paris. Londra, München, Budapesta, Kopenhaga, Stockholm 1989/1990, ICOMOS - Journal of the German National Committee 1, p. 31-40.
- Gheorghe I. Cantacuzino: Biserica Mărcuţa, Bucureşti 2003.
- Vasile Drăguţ: Dicţionar enciclopedic de artă medievală românească, Bucureşti 2000, p. 105-107.
- Florentina Dumitrescu: Biserica Mihai Vodă, Bucureşti 1969.
- George D. Florescu: Din vechiul Bucureşti. Biserici, curţi boereşti şi hanuri după două planuri inedite dela sfârşitul veacului al XVIII-lea , Bucureşti 1935.
- Nicolae Ghica-Budeşti: Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. I. Înrâuririle străine de la origine pâna la Neagoe Basarab, în: Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice (BCMI) XX (1927), fasc. 53-54, p. 121-158.
- Nicolae Ghica-Budeşti: Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. II. Vechiul stil românesc din veacul al XVI-lea, în BCMI, XXIII (1930), fasc. 63-66.
- Nicolae Ghica-Budeşti: Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. III. Veacul al XVII-Iea, în: BCMI XXV (1932), fasc. 71~74.
- Nicolae Ghica-Budeşti: Evoluţia arhitecturii în Muntenia şi Oltenia. IV. Noul stil din veacul al XVIII-lea, în: BCMI, XXIX (1936), fasc. 87-90.
- Dana Harhoiu: Bucureşti, un oraş între orient şi occident (Bucarest, une ville entre orient et occident ), text ro./fr., ed. de Uniunea Arhitecţilor din România, Bucureşti: Ed. Simetria 1997.
- Aurora Ilieş: Biserica Mănăstirii Colţea, Bucureşti 1969.
- Grigore Ionescu: Bucureşti: Oraşul şi monumentele sale, Bucureşti 1956.
- Neculai Ionescu-Ghinea: Altare ucise, în: Magazin istoric decembrie 2005, p. 30-32.
- P. E. Miclescu: Monumentele de pe Dealul Patriarhiei, Bucureşti 1967.
- Cristian Moisescu: Biserica Curtea Veche, Bucureşti 1967.
- I. Panait: Hanul Manuc: cercetări arheologice, în: Buletinul Monumentelor Istorice (BMI) 2/1972, p. 3.
- I. Panait: Curtea Domnească din Bucureşti în secolul al XVI-lea, în: Buletinul Monumentelor Istorice (BMI) 2/1973, p. 3.
- Cornelia Pillat: Biserica Creţulescu, Bucureşti 1969.
- Andrei Pippidi, Bucureşti istorie şi urbanism, Bucureşti: ed. Do-minoR, 2002.
- Corina Popa: Mănăstirea Plumbuita, Bucureşti 1968.
- Corina Popa şi Dumitru Năstase: Biserica Fundenii Doamnei, Bucureşti 1969.
- Radu Popa: Mogoşoaia. Palatul şi muzeul de artă brîncovenească , Bucureşti: Editura Meridiane 1962.
- George Potra: Istoricul hanurilor Bucureştene, Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică 1985.
- Simion Săveanu: Enigmele Bucureştilor, Bucureşti: Editura pentru turism 1973.
- Paul Simionescu, Paul Cernovodeanu: Cetatea de scaun a Bucureştilor, Bucureşti: Editura Albatros 1976.
- Nicolae Stoicescu: Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din Bucureşti, Bucureşti 1961.
Statistici, urbanistică[]
- Direcţia Centrală de Statistică, Direcţia Orăşenească de Statistică Bucureşti (ed.): Anuarul statistic al oraşului Bucureşti, Bucureşti 1959.
- Florian Georgescu, Alexandru Cebuc, Petre Daiche: Probleme edilitare bucureştene. 1. Alimentarea cu apă, 2. Canalizarea Dîmboviţei, 3. Asanarea lacurilor din nordul capitalei, Bucureşti: Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti (MIMB) 1966.
- Dumitru F. Mihalache (ed.): Bucureşti la a XX-a aniversare a eliberării patriei. Cifre şi imagini, Sfatul popular al oraşului Bucureşti. Dir. centr. de statistică, Dir. orăşenească de statistică Bucureşti 1964.
- Vintilă M. Mihăilescu: Evoluţia geografică a unui oraş, Bucureşti: Paideia 2003.
- Grigore Posea, Ioana Ştefănescu: Municipiul Bucureşti cu sectorul agricol Ilfov, Bucureşti: Editura Academiei 1984.
Transport în comun[]
Vezi RATB şi Metroul din Bucureşti / Metrorex
Economie[]
- Ghidul unităţilor comerciale ale capitalei, Bucureşti: Ministerul Comerţului Interior 1962.
- D. Hagi Theodoraky: Amintiri din trecutul negustoresc, Bucureşti : Do-minoR 2003.
Bucureştiul în literatură[]
- Isac Peltz: Calea Văcăreşti, roman, Bucureşti: Editura Minerva 19892.
- Florentin Popescu: Carte de dragoste pentru Bucureşti, Bucureşti: Editura Eminescu 1986.
Primăriile de sectoare[]
Critici[]
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a postat pe pagina de Facebook un fragment video în care primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, spune că predecesorul său, Andrei Chiliman, a cheltuit nu mai puţin de 300 de milioane de euro pentru panseluţe în ultimii şapte ani.[9]
Vezi şi[]
- Cronologia istorică a Bucureştiului
- Listă de personalităţi născute în Bucureşti
- Lista primarilor Bucureştiului
- Liste legate de Bucureşti
- Transport în Bucureşti
- Galeria de steme şi steaguri ale municipiului Bucureşti
Legături externe[]
- Articol despre siturile arheologice din Bucureşti
- Primăria Municipiului Bucureşti
- Note istorice despre oraşul Bucureşti
- 3 webcam-uri din Bucureşti
- Panorame virtuale Bucureşti
- Fotografii Bucureşti
- Vremea în București
- Fotografii din Bucureştiul zilelor noastre
- Frecvenţe radio în Bucureşti
- Hartă şi descrieri detaliate pe Wikimapia
- Vechiul Bucuresti in imagini
- Codul poştal al străzilor din Bucureşti
- Harta Municipiului Bucureşti
- Troleibuze Bucuresti
Bucureşti |
||
---|---|---|
Cartiere | 13 Septembrie • Aviatorilor • Aviaţiei • Balta Albă • Băneasa • Berceni • Bucureştii Noi • Centru Civic • Centrul istoric • Colentina • Cotroceni • Crângaşi • Dămăroaia • Dealul Spirii • Domenii • Dorobanţi • Dristor • Drumul Taberei • Dudeşti • Ferentari • Floreasca • Gara de Nord • Ghencea • Giuleşti • Griviţa • Iancului • Militari • Moşilor • Muncii • Obor • Olteniţei • Pajura • Pantelimon • Pipera • Primăverii • Rahova • Romană • Ştefan cel Mare • Tei • Timpuri Noi • Tineretului • Titan • Unirii • Vatra Luminoasă • Victoriei • Vitan • Văcăreşti | Stema Bucureştiului |
Principale străzi şi pieţe | Arcul de Triumf • Piaţa Aviatorilor • Piaţa Charles de Gaulle • Splaiul Independenţei • Şoseaua Kiseleff • Lipscani • Bulevardul Magheru • Piaţa Revoluţiei • Piaţa Romană • Piaţa Rosetti • Bulevardul Unirii • Piaţa Unirii • Piaţa Universităţii • Calea Victoriei • Piaţa Victoriei |
Capitalele Europei |
||
---|---|---|
Amsterdam · Andorra la Vella · Ankara · Atena · Baku · Belgrad · Berlin · Berna · Bratislava · Bruxelles · Bucureşti · Budapesta · Chişinău · Copenhaga · Dublin · Helsinki · Kiev · Lisabona · Ljubljana · Londra · Luxemburg · Madrid · Minsk · Monaco · Moscova · Oslo · Paris · Podgorica · Praga · Reykjavík · Riga · Roma · San Marino · Sarajevo · Skopje · Sofia · Stockholm · Tallinn · Tirana · Vaduz · Valletta · Varşovia · Vatican · Viena · Vilnius · Zagreb | Europa |
(regiuni) |
Ilfov |
||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
(județe) |
Note şi referinţe: |
|
Această pagină utilizează conţinut de la Wikipedia în limba română. Versiunea originală a sa se află la: Wikipedia: București. Lista autorilor poate fi văzută în istoricul paginii. Textul de la Wikipedia este disponibil sub licenţa GNU FDL pentru documentaţie liberă. |